Jandarmii care au ordonat represaliile din 10 august, puşi din nou sub urmărire penală

Şefii Jandarmeriei care au ordonat violenţele împotriva manifestanţilor din 10 august 2018 au fost puşi din nou sub urmărire penală.

1715 afișări
Imaginea articolului Jandarmii care au ordonat represaliile din 10 august, puşi din nou sub urmărire penală

Jandarmii care au ordonat represaliile din 10 august, puşi din nou sub urmărire penală

„Şefii Jandarmeriei care au ordonat violenţele împotriva manifestanţilor paşnici din 10 august 2018 au fost puşi din nou sub urmărire penală. Ancheta în dosarul 10 august a fost reluată acum de către Secţia Militară a Parchetului General, după ce unul dintre protestatari, Ioan Crăciuneanu, susţinut de Comunitatea Declic, a obţinut în instanţă redeschiderea dosarului închis iniţial de DIICOT. Foştii şefi ai Jandarmeriei, Laurenţiu Valentin Cazan, Mihai Dan Chirică, Sebastian Gheorghe Cucoş şi Ionuţ Cătălin Sindile, au fost deja citaţi la Parchet şi puşi sub urmărire penală pentru intervenţia ilegală şi abuzivă din 10 august 2018, când sute de protestatari paşnici au fost bătuţi şi gazaţi”, anunţă, vineri, Declic.

Potrivit sursei citate, procurorii militari le-au adus la cunoştinţă oficial acuzaţiile de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă în formă continuată, participaţie improprie la fals şi la uz de fals.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici