Judecătorii s-au pronunţat în cazul studentului ucis de poarta de la intrarea în Timişoara: A fost modernizată ilegal

Curtea de Apel Timişoara a decis că poarta de intrare în oraş, de pe Calea Lugojului, care a ucis un student în timpul furtunii puternice din toamna anului 2017, a fost modernizată fără a fi respectată legea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1425 afișări
Imaginea articolului Judecătorii s-au pronunţat în cazul studentului ucis de poarta de la intrarea în Timişoara: A fost modernizată ilegal

Judecători: Poarta de intrare în Timişoara care a ucis un student a fost modernizată ilegal

Primăria Timişoara a pierdut, în ultimul an şi jumătate, două procese cu Inspectoratul de Stat în Construcţii. Asta după ce reprezentanţii municipalităţii au contestat procesele verbale întocmite de inspectori cu privire la modul în care a fost modernizată poarta de intrare în Timişoara de pe Calea Lugojului, care a ucis un student în timpul furtunii puternice din toamna anului 2017.

Concret, Primăria Timişoara a contestat amenda primită din partea Inspectoratului de Stat în Construcţii, în valoare de 40.000 de lei, după ce s-a constatat că lucrările la poartă au fost făcute fără a fi respectate prevederile legale.

„Prin procesul încheiat de pârâtul ISC, s-a constatat emiterea cu nerespectarea prevederilor legale, în baza unei documentaţii incomplete, a Autorizaţiei de construire nr. 1407/24.10.2014, emisă pentru «Lucrări de tip d) – Lucrări de amenajare a spaţiilor publice – Intervenţii în regim de urgenţă privind Modernizare poartă de intrare în Municipiul Timişoara – Calea Lugojului». S-a reţinut de către organul de control că autorizaţia a fost emisă în baza unei documentaţii incomplete, elaborată în neconcordanţă cu prevederile certificatului de urbanism nr. 3564/15.10.2014, ale conţinutului-cadru al documentaţiei tehnice – pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, care nu conţine avizele şi acordurile legale necesare şi nu este verificată potrivit legii”, scrie în sentinţa Tribunalului Timiş.

Recent, judecătorii Curţii de Apel Timişoara au decis să respingă contestaţiile Primăriei şi să menţină sentinţa Tribunalului Timiş, care arată că poarta de intrare în oraş a fost modernizară fără a fi respectate prevederile legale.

„Respinge recursul formulat de recurenţii – reclamanţi Municipiul Timişoara, reprezentat prin primar, primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 872/21.05.2018, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 861/30/2018, în contradictoriu cu intimatul-pârât Inspectoratul de Stat în Construcţii”, scrie în soluţia Curţii de Apel Timişoara.

Sentinţa este definitivă.

Pe de altă parte, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a declarat, luni, că a fost o “superficialitate” în modul de desfăşurare a lucrărilor la poarta de intrare de pe Calea Lugojului.

„Cei care au greşit trebuie să răspundă de greşelile pe care le-au făcut. Era, într-adevăr, de aşteptat, după cum arătau anumite lucruri întâmplate, să se ajungă la această concluzie pentru că o anumită superficialitate s-a constatat în modul de derulare a lucrurilor. Păreau anumite inadvertenţe. Eu nu am abilitarea să spun că erau ilegalităţi sau nu, dar anumite inadvertenţe în derularea lucrurilor erau evident că s-au petrecut. Asta nu înseamnă că s-a prăbuşit poarta de pe Calea Lugojului din astfel de cauze. Legalitate însemmnă una, inadvertenţă înseamnă alta. Eu nu pot să spun decât că mie mi s-au adus toate garanţiile de legalitate şi că eu nu am cerut niciodată, nimănui, să facă ceva ilegal”, a afirmat Nicolae Robu.

Cinci persoane şi-au pierdut viaţa, în septembrie 2017, în judeţul Timiş, în timpul furtunii puternice. Trei dintre acestea au murit într-un parc din Buziaş, după ce un copac a căzut peste ele, o femeie a decedat la grădina zoologică din Timişoara, fiind lovită de o creangă, iar un tânăr de 24 de ani a murit după ce maşina în care se afla a fost strivită de poarta de intrare în oraş, de pe Calea Lugojului.

Opt persoane, printre care Nicolae Robu şi alţi angajaţi din cadrul Primăriei Timişoara, sunt suspecţi într-un dosarul penal deschis de procurori după ce poarta de intrare s-a prăbuşit.

Poarta a fost construită în urmă cu 37 de ani şi modernizată în urmă cu peste doi ani, lucrare pentru care Primăria Timişoara a plătit unei firme locale peste 50.000 de euro. Tânărul care a murit strivit de poarta de la intrarea în Timişoara se numea Vlad Baici şi era student în ultimul an la Facultatea de Medicină Dentară.

În luna octombrie a anului trecut, a fost realizată şi o expertiză tehnică în cazul prăbuşirii porţii de intrare în Timişoara, de pe Calea Lugojului, la solicitarea Inspectoratului de Stat pentru Construcţii, care arăta faptul că aceasta a căzut pentru că “nu s-au luat măsurile de siguranţă necesare”.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici