- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (29.07.2014, 17:51)
- Catalina Mihai
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
MAE recomandă românilor să evite călătoriile în ţările africane afectate de virusul Ebola
Ministerul de Externe recomandă românilor să evite călătoriile în ţările din Africa de Vest afectate de febra virală hemoragică, avertizând că nu există vaccin sau tratament eficient împotriva acestei febre produsă de virusul Ebola.
1192 afișări
MAE recomandă românilor să evite călătoriile în ţările africane afectate de virusul Ebola (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Ministerul Afacerilor Externe îi informează pe cetăţenii români care se află sau care intenţionează să călătorească în Africa de vest cu privire la riscul de infestare cu febră virală hemoragică (produsă de virusul Ebola).
Cele mai multe cazuri de febră virală hemoragică au fost înregistrate în Guineea-Conakry, Liberia, Sierra Leone, confirmate prin analize de laborator, dar şi în Mali, unde există cazuri neconfirmate încă prin analizele de laborator.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Emma Stone vrea să fie strigată după numele real. Cum o cheamă, de fapt, pe actriță
-
Ciolacu, declaraţie bizară: "Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi"
-
Se construieşte un nou aeroport internaţional în România. Proiectul a primit acordul ROMATSA
-
NATO s-a antrenat în dislocarea rapidă a trupelor pe teritoriul României
MAE avertizează că "nu există nici vaccin, nici tratament eficient împotriva virusului Ebola".
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), majoritatea cazurilor de infestare cu acest virus se soldează cu decese. Totodată, conform comunicatelor emise de OMS începând cu primele cazuri depistate în februarie 2014, până în luna iulie 2014, numărul victimelor epidemiei este de 603, arată MAE.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să evite, pe cât posibil, călătoriile în zonele afectate de epidemie, iar celor aflaţi deja pe teritoriul statelor afectate, să urmărească mesajele emise de autorităţile locale şi să respecte regulile de conduită şi de igienă recomandate.
Virusul mortal Ebola ar putea să se propage "ca un foc de pădure", au avertizat, luni, autorităţile americane în domeniul Sănătăţii, cerându-le persoanelor care călătoresc în Africa de Vest să adopte un maximum de măsuri de protecţie, relatează AFP.
În Africa de Vest se înregistrează cea mai dură epidemie de febră hemoragică din istorie.
"Probabilitatea ca această epidemie să se propage în afara Africii de Vest este foarte mică", a apreciat Stephan Monroe de la Centrele de Control şi Prevenţie a Bolilor (CDC).
Dar situaţia "evoluează rapid", iar CDC este necesar să fie pregătite să facă faţă posibilităţii ca un călător bolnav să propage boala în Statele Unite.
"Îngrijorarea noastră este ca epidemia să fie «însămânţată» altundeva. Ca un foc de pădure, ea se poate răspândi plecând de la un singur arbore, prin scântei", a adăugat Monroe.
"Este clar ce s-a întâmplat în Liberia", a apreciat el, notând că această ţară nu a constatat cazuri de Ebola timp de 21 de zile - perioada maximă de incubaţie -, dar că au apărut cazuri noi.
"Au fost cazuri «reînsămânţate» de persoane care au traversat frontiera. Deci, până când vom putea identifica şi întrerupe fiecare sursă de transmitere, nu vom fi în măsură să controlăm epidemia", a insistat el.
"Răspunsul faţă de această epidemie va fi mai degrabă un maraton decât un sprint", a conchis Stephan Monroe.
Liberia a anunţat luni închiderea unei părţi a frontierelor, într-o încercare de a eradica propagarea acestei epidemii de febră provocată de virusul Ebola care s-a soldat cu peste 670 de morţi în trei ţări şi care continuă să se extindă, după ce Nigeria a confirmat primul caz săptămâna trecută.
Această epidemie, care durează de la începutul anului, a izbucnit în Guineea, după care s-a extins în Liberia şi apoi în Sierra Leone, trei ţări care, pe 23 iulie, înregistrau în total 1.201 de cazuri, dintre care 672 mortale, potrivit ultimului bilanţ prezentat de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Doi americani, dintre care unul este medic, angajaţi în lupta împotriva epidemiei în Liberia, au fost contaminaţi. Ei au fost plasaţi în carantină.
Virusul Ebola se transmite prin contact direct cu sângele, lichidele biologice sau ţesuturile persoanei infectate. Febra hemoragică pe care o provoacă se manifestă prin hemoragie, vomă şi diaree. Rata mortalităţii bolii este cuprinsă între 25 şi 90% în cazul oamenilor şi nu există un vaccin omologat împotriva ei.
Citește pe alephnews.ro: O avocată în vârstă de 60 de ani a intrat în istorie. Alejandra Rodríguez a fost încoronată Miss Univers Buenos Aires
Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Macron avertizează că Europa e în pericol și propune dotarea UE cu arme nucleare: „Să nu devenim vasalii SUA”
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
CANCAN.RO
Regele Charles se simte din ce în ce mai RĂU, după diagnosticul de cancer! Ce se pregătește, de fapt, la Buckingham
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe