Mai mulţi primari germani îi cer cancelarului Merkel fonduri pentru imigranţii români şi bulgari

Primarii a 15 oraşe germane au trimis o scrisoare liderilor Uniunii Creştin-Democrate (CDU) şi Partidului Social-Democrat (SPD) prin care cer fonduri suplimentare pentru imigranţii din România şi Germania.

747 afișări
Imaginea articolului Mai mulţi primari germani îi cer cancelarului Merkel fonduri pentru imigranţii români şi bulgari

Mai mulţi primari germani îi cer cancelarului Merkel fonduri pentru imigranţii români şi bulgari (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cei 15 primari şi un consilier municipal au cerut cancelarului german, Angela Merkel, preşedintele CDU, lui Horst Seehofer, liderul Uniunii Creştin-Sociale, dar şi lui Sigmar Gabriel, preşedintele SPD, care negociază în prezent participarea la guvernare, fonduri suplimentare pentru a face faţă imigranţilor români şi bulgari, care nu au mijloace de a se întreţine singuri şi nu reuşesc să-şi găsească un loc de muncă, relatează Focus Online.

Aceştia cer celor trei politicieni să ţină cont şi de "situaţia financiară dificilă" a mai multor municipalităţi în cadrul negocierilor privind formarea unei coaliţii guvernamentale, după alegerile din septembrie.

Scrisoarea este semnată de oficiali ai oraşelor Mannheim, Bochum, Delmenhorst, Dortmund, Duisburg, Gelsenkirchen, Hannover, Hamm, Herne, Hof, Köln, Mülheim/Ruhr, Münster, Nürnberg, Offenbach şi Regensburg. Aceştia avertizează, însă, că primarii din întreaga ţară se confruntă cu problema lipsei fondurilor pentru integrarea imigranţilor.

Primarul din Offenbach (Hessa) doreşte ca banii pentru copii să fie acordaţi doar imigranţilor care trăiesc de mai mult timp în Germania. Totodată, el solicită un control mai dur pentru a împiedica "abuzurile" în ceea ce priveşte acordarea unui astfel de ajutoare. Primarul mai cere autorităţilor din landul Hessa să ia măsuri împotriva proprietarilor care măresc preţurile la chirii, astfel încât imigranţilor le este dificil să închirieze locuinţe la preţuri rezonabile, scrie agenţia DPA, preluată de site-ul www.main-netz.de

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici