Mii de pelerini la slujba oficiată la Mănăstirea "Sfântul Apostol Andrei" din judeţul Constanţa

Câteva mii de pelerini au asistat, luni, la Mănăstirea "Sfântul Apostol Andrei" din comuna constănţeană Ion Corvin, la Sfânta Liturghie oficiată de arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, alături de un sobor de preoţi din ţară şi din străinătate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1271 afișări
Imaginea articolului Mii de pelerini la slujba oficiată la Mănăstirea "Sfântul Apostol Andrei" din judeţul Constanţa

Mii de pelerini la slujba oficiată la Mănăstirea "Sfântul Apostol Andrei" din judeţul Constanţa (Imagine: Cristi/Cimpoes/Mediafax Foto)

Sute de pelerini au ajuns, încă de duminică seară, la mănăstirea ridicată în apropierea peşterii din judeţul Constanţa în care a stat şi s-a rugat Sfântul Apostol Andrei.

Oamenii, mulţi dintre ei veniţi de la sute de kilometri distanţă, s-au rugat pentru sănătatea lor şi a celor dragi ori au vegheat în peştera mănăstirii.

Luni dimineaţă, IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, împreună cu un sobor de ierarhi din ţară şi din străinătate, a oficiat Sfânta Liturghie.

Întrucât anul acesta se împlinesc 25 de ani de la reactivarea aşezământului monahal, la sfârşitul slujbei a fost lansată lucrarea "Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei - 25 de ani de vatră monahală neîntreruptă, 1990-2015", semnată de stareţul mănăstirii, Cosma Mitu, şi teologul Ionuţ Druche.

Sărbătoarea va continua în Constanţa, pe scena Casei de Cultură, unde, începând cu ora 18.00, va avea loc concertul de muzică patriotică "Sus inima, români!", susţinut de către corala bărbătească ortodoxă "Armonia" şi Muzica Militară a Forţelor Navale Române. În deschiderea concertului, vor avea loc două expoziţii - "Peştera Sfântului Apostol Andrei în fotografii de epocă", organizată de Ionuţ Druche, şi "Peştera Sfântului Andrei în ochii copiilor".

Prăznuit în fiecare an la 30 noiembrie, creştinătorul românilor se bucură de o evlavie deosebită în rândul credincioşilor. Istoriografia, bazată pe izvoare literare, arată că, după tragerea la sorţi, Sfântul Apostol Andrei a primit misiunea de a predica Evanghelia Mântuitorului Hristos în ţinuturile Traciei, Macedoniei şi Sciţiei Minor, adică Dobrogea de astăzi, în cetăţile Tomis, Callatis şi Histria. De aceea, este cunoscut drept "apostolul românilor".

Conform istoricilor bisericeşti, Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat în cetatea Patras din Grecia de astăzi, prin răstignire cu capul în jos pe o cruce în formă de X, numită "Crucea Sfântului Andrei".

La aproximativ 80 de kilometri de Constanţa, în apropierea localităţii Ion Corvin, se află peştera în care s-a adăpostit Sfântul Apostol Andrei. În anii 1930, cunoscutul teolog Ioan Dinu a amenajat peştera unde a trăit Sfântul Andrei, aşezământul fiind sfinţit în 23 iulie 1944, de PS Chesarie Păunescu, episcop al Constanţei. În perioada comunistă, acesta a fost desfiinţat, dar reactivat în anul 1990. Tot atunci a devenit schit, iar trei ani mai târziu a devenit mănăstire de călugări.

Anual, pelerini din întreaga ţară poposesc la această mănăstire pentru a sta preţ de câteva minute în Peştera Sfântului Andrei şi pentru a se închina la relicvariul ce conţine o parte din moaştele Sfântului, dăruite în anul 2003 de către Mitropolia Kefaloniei din Grecia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici