Ministerul Transporturilor a trimis corpul de control la Spitalul Witting din Capitală

Ministerul Transporturilor a trimis corpul de control la spitalul Witting din Capitală, au confirmat joi pentru MEDIAFAX reprezentanţii instituţiei.

466 afișări
Imaginea articolului Ministerul Transporturilor a trimis corpul de control la Spitalul Witting din Capitală

Ministerul Transporturilor a trimis corpul de control la Spitalul Witting din Capitală

„Sunt unele prezumţii de management defectuos în perioada anterioară şi am iniţiat o procedură de control în sensul de a evalua activitatea managerială pe componenta financiar contabilă şi achiziţii publice”, a declarat anterior ministrul Transporturilor, Lucian Şova.

Spitalul Clinic Nr.1 Căi Ferate Witting aparţine reţelei medicale a Ministerului Transporturilor şi are un număr de 318 paturi.

Vicepremierul Viorel Ştefan a anunţat recent lansarea în operare public-privată a 15 spitale CFR, printre care se numără şi spitalul Witting din Bucureşti.

Oficialul a menţionat că „este o premieră, întrucât prin noua legislaţie proiectele PPP nu vor mai viza doar sectorul de construcţii şi infrastructură, ci şi operarea de servicii publice”.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici