Ministrul de Interne vrea să interzică pensionarii de lux din sistem: Reglajul se va face în doi paşi, prin modificările la legea pensiilor şi cele la statutul poliţistului

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat că intenţionează să schimbe, în toamnă, legea astfel încât poliţiştii cu vârste mai mici de 47 de ani să nu mai poată ieşi la pensie pe sume considerabile.

2323 afișări
Imaginea articolului Ministrul de Interne vrea să interzică pensionarii de lux din sistem: Reglajul se va face în doi paşi, prin modificările la legea pensiilor şi cele la statutul poliţistului

Ministrul de Interne vrea să interzică pensionarii de lux din sistem: Reglajul se va face în doi paşi, prin modificările la legea pensiilor şi cele la statutul poliţistului

Carmen Dan a precizat că pentru anomaliile din sistem se va face „un reglaj în doi paşi”: modificările la legea pensiilor şi cele la statutul poliţistului. Ministrul a explicat că o corecţie nu e făcută acum pentru că mai sunt şi alte probleme de rezolvat înainte, iar „o abordare heirupistă nu e de succes”, aşteptând observaţiile sindicatelor până în septembrie, când a fost asumat termenul de modificare a legii.

”În mod normal, conform legii pensiilor militare din 2015, vârsta nu ar putea fi mai mică de 47 de ani. Avem un act normativ, vorbesc de ordonanţa 21 din anul 2016, care modifică nu legea pensiilor, ci statutul poliţiştilor, prin care s-a introdus un mecanism prin care angajatul, dacă i se desfiinţează postul, se reorganizează unitatea în care lucra, putea refuza orice altă funcţie şi putea alege să iasă din sistem cu orice drept de pensie. Asociind această prevedere cu posibilitatea să aibă o pensie cât salariul, sau mai mare, evident că oamenii aleg să plece din sistem la pensie decât să opteze pentru alt loc de muncă în sistem. Aceia (care s-au pensionat recent - n.r.) au folosit această prevedere din 2016, din Statutul poliţiştilor, şi nu Legea pensiilor militare”, a spus Carmen Dan la Antena 3. 

Rezolvarea sitiaţiei, a precizat ea, va fi prin modificarea statutului poliţistului. 

„Reglajul pentru a evita plecările din sistem la vârste tinere se va face în doi paşi. Primul pas s-a făcut deja la legea pensiilor astfel încât pensiile să nu fie mai mari decât salariile. Al doilea pas va fi făcut prin modificările la statutul poliţistului, îndreptând aspectele care au fost introduse anul trecut. Vă asigur că în toamnă, când va fi modificat statutul poliţistului, această prevedere care dădea această posibilitate legală de ieşire la pensie până la vârsta de 47 de ani să fie revizuită”, a declarat Carmen Dan. 

CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici