MINIVACANŢA de 1 Mai: Aproximativ 25.000 de turişti, aşteptaţi la Mamaia

Aproximativ 25.000 de turişti sunt aşteptaţi în minivacanţa de 1 Mai la Mamaia, unde vor fi organizate concerte, o paradă cu maşini, petreceri în cluburi, dar şi un show de lasere şi lansarea a sute de lampioane, primii turişti începând deja să sosească în staţiune.

215 afișări
Imaginea articolului MINIVACANŢA de 1 Mai: Aproximativ 25.000 de turişti, aşteptaţi la Mamaia

MINIVACANŢA de 1 Mai: Aproximativ 25.000 de turişti, aşteptaţi la Mamaia (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

Preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că primii turişti au început să vină deja în staţiune, iar hotelierii sunt pregătiţi să-i primească.

"Din punct de vedere al hotelierilor, suntem pregătiţi, de astăzi primim deja turişti. Din punct de vedere al investiţiilor s-au cam terminat în zona hotelieră, s-au făcut de către colegii mei investiţii masive şi anul acesta. Vom lucra la capacitate maximă de mâine (n.r. - joi), iar vârful de lance va fi vineri, sâmbătă, când în Mamaia vor fi 25.000 de turişti", a afirmat Nicolae Bucovală.

De asemenea, Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, a afirmat, în aceeaşi conferinţă de presă, că mulţi dintre turiştii care vor veni pe litoral în minivacanţa de 1 Mai se vor afla la Mamaia.

"80 la sută dintre turiştii care vor fi cazaţi între 1 şi 4 mai pe litoral vor fi în Mamaia, aşa arată prognoza din partea hotelierilor şi agenţiilor de turism", a explicat Corina Martin.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism, Răzvan Filipescu, a spus, în conferinţa de presă de miercuri, că litoralul românesc începe să prezinte interes pentru turiştii din străinătate, dând ca exemplu Germania, Israel şi Republica Moldova.

"Litoralul românesc începe să prezinte interes aşa cum am văzut la târgurile internaţionale. Pot să vă zic că pentru prima oară în ultimii ani am început promovarea României pe piaţa din Germania, prin intermediul marilor tur-operatori germani, există interes şi vor veni în România. Am redescoperit şi am redeschis piaţa din Israel, o piaţă pierdută, o piaţă prioritară pentru România la ora actuală, litoralul s-a bucurat de succes la târgurile de turism şi ca dovadă se vor lansa primele chartere din Tel Aviv către Constanţa, către Aeroportul Mihail Kogălniceanu, din 9 iunie. De asemenea, o altă piaţă o reprezintă Republica Moldova. Nu trebuie să uităm că până în 2007 litoralul românesc era una din destinaţiile preferate ale moldovenilor. Este o piaţă pe care vrem să o recâştigăm cu atât mai mult cu cât de la 28 aprilie s-au ridicat vizele şi ei sunt extrem de interesaţi de litoralul românesc cu precădere în perioada de extrasezon ceea ce ne oferă un mare avantaj nouă pentru că putem extinde sezonul estival", a afirmat Răzvan Filipescu.

El a menţionat că va propune patronatelor ca programele "O săptămână la munte", "O săptămână la mare" să fie personalizate şi pentru piaţa din Republica Moldova pentru atragerea cât mai multor turişti din această ţară.

Preşedintele ANT a mai spus că, în perioada 1-4 mai, este însoţit de trei jurnalişti de la The Guardian, care vor fi prezenţi la toate evenimentele organizate pe litoral în 1 şi 2 mai, urmând ca sâmbătă şi duminică să meargă în Delta Dunării.

Printre evenimentele care vor fi organizate pe litoral de 1 Mai se numără o paradă a maşinilor de epocă. Startul acesteia se va da la ora 10.30, în parcarea Aqua Magic, apoi parada se va îndrepta către Năvodari, unde se va opri o jumătate de oră la Tabăra Delfinul, după care va reveni la Constanţa, urmând să ajungă la Eforie Sud. Întoarcerea în Mamaia ar urma să aibă loc la ora 14.30.

Seara de 1 Mai este destinată concertelor. Astfel, în zona Hotelului Tomis, între orele 19.30 - 21.00, vor avea spectacole susţinute de Ansamblul Folcloric "Brâuleţul Dobrogean", Ansamblul "Fluria" al Comunităţii Armâne din Constanţa, Ansamblul "Elpis" al Comunităţii Elene din Constanţa şi de Andreea Olariu.

Acest spectacol va fi urmat de lansarea filmului oficial al staţiunii Mamaia şi spotului "Descoperă România: priveşte cu sufletul şi ascultă cu inima". Seara se va încheia cu un show de lasere şi lansarea a sute de lampioane pe cerul staţiunii Mamaia, deasupra mării.

Cluburile din Mamaia vor fi special deschise în această perioadă, fiind organizate petreceri tematice.

De asemenea, autobuzele etajate vor circula între 30 aprilie şi 4 mai, între orele 10.00-20.00, cu plecare din zona Gării Constanţa. Traseul este Gara Constanţa - bulevardul Ferdinand - strada Mircea cel Bătrân - bulevardul Mamaia până la capătul staţiunii, la Hotel Caraiman, şi retur pe bulevardul Mamaia - bulevardul Tomis - bulevardul Ferdinand - Gara Constanţa. Lungimea unei curse Gară - Mamaia - Gară este de aproape 30 de kilometri şi este parcursă în aproximativ o oră şi jumătate, pe traseu fiind 14 staţii. Biletul costă 5 lei.

Şi Telegondola va fi deschisă între 1 şi 4 mai, urmând să funcţioneze între orele 10.00-20.00. Tariful este de 15 de lei de persoană.

Totodată, în sudul litoralului va fi organizat show-ul auto 1 Mai Tunning Fest 2014. Evenimentul, aflat la prima ediţie, organizat de S.C. Capitol Denny SRL, în colaborare cu Asociaţia Autocustoms şi Primăria Mangalia, va reuni pasionaţii de drift şi drag, la malul mării, într-o demonstraţie de îndemânare şi viteză. Deschiderea evenimentului va avea loc, joi, de la ora 12.00, în staţiunea Venus. Întrecerile de drift şi drag vor avea loc în spaţiile special amenajate din zona cordonului rutier Saturn-Venus. În acelaşi loc va fi organizată o expoziţie de maşini. Manifestarea automobilistică se va încheia duminică, 4 mai, cu o festivitate de premiere a celor mai buni automobilişti.

Tot în perioada 1 - 4 mai, la Neptun, va avea loc cea de-a cincea ediţie a Crazy Salsa Fest, pentru pasionaţi de muzică şi dansuri latino-americane.

Pentru minivacanţa de 1 Mai, tarifele pornesc, în staţiunea Mamaia, de la 56 de lei de persoană pe noapte la un hotel de două stele, 90 de lei de persoană pe noapte la un hotel de trei stele şi de la 105 lei de persoană pe noapte la hotel de patru stele, în preţ fiind inclus micul dejun.

La Eforie, turiştii pot alege un hotel de trei stele, unde tarifele sunt de la 35 de lei de persoană pe noapte, fără mic dejun, sau 69 de lei de persoană pe noapte cu mic dejun. Cei care aleg un hotel de patru stele vor avea de plătit 47 de lei de persoană pe noapte, fără mic dejun.

Tarifele sunt uşor mai mari în staţiunile Neptun - Olimp şi Venus, unde pot depăşi 200 de lei de persoană pentru o noapte de cazare.

Astfel, pentru un hotel de două stele, turiştii vor trebui să scoată din buzunar de la 30 de lei de persoană pentru o noapte, fără mic dejun, pentru minimum patru nopţi de cazare, însă pot opta şi pentru un hotel de trei stele, unde, pentru cel puţin trei nopţi de cazare, dar cu mic dejun inclus, vor trebui să achite de la 50 de lei de persoană pe noapte.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici