Neamţ: Un şofer băut şi fără permis a provocat un grav accident. Un copil a murit, iar patru tineri au fost răniţi

O maşină condusă de un şofer beat şi fără permis s-a ciocnit cu un alt autoturism, pe care l-a proiectat într-un grup de pietoni, iar în urma accidentului, produs în comuna nemţeană Secuieni, un copil de trei ani a murit, în timp ce patru tineri au fost grav răniţi.

1010 afișări
Imaginea articolului Neamţ: Un şofer băut şi fără permis a provocat un grav accident. Un copil a murit, iar patru tineri au fost răniţi

Neamţ: Un şofer băut şi fără permis a provocat un grav accident. Un copil a murit, iar patru tineri au fost răniţi (Imagine:Thomas Campean/Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Neamţ, Cătălina Bădeanu, maşina care a provocat accidentul aparţinea unui tânăr în vârstă de 19 ani din comuna Secuieni şi era parcată în faţa unui bar din satul Başta din comuna Secuieni, unde sâmbătă după-amiază au intrat mai mulţi colindători, în zonă fiind serbat Crăciunul pe stil vechi.

După ce colindătorii au plecat, proprietarul maşinii a constatat că i-au dispărut cheile, acestea fiind luate de unul dintre colindători, în vârstă de 21 de ani, care a plecat cu maşina împreună cu un alt tânăr, spre municipiul Roman.

Din cauza vitezei mari, tânărul a pierdut controlul volanului, iar maşina s-a ciocnit cu un alt autoturism care mergea în faţa sa, acest autoturism fiind proiectat în afara drumului, unde a lovit trei pietoni: doi tineri soţ şi soţie care se plimbau cu un nepot, un copil în vârstă de trei ani.

În urma impactului, copilul a murit, iar cei doi soţi au fost grav răniţi, fiind transportaţi la spital.

Maşina furată a intrat pe contrasens şi s-a oprit într-un mal de pământ, unde s-a răsturnat, cei doi ocupanţi fiind răniţi şi transportaţi la spital.

Bădeanu a precizat că tânărul care a condus maşina furată din faţa barului nu are permis de conducere. De asemenea, în urma testului cu aparatul etilotest s-a stabilit că avea o alcoolemie de 0,73 la mie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici