O femeie din Arad a ajuns la spital după ce a fost atacată de o haită de opt câini

O femeie din municipiul Arad a fost internată în spital, luni, după ce a fost atacată de o haită de opt câini, medicii fiind nevoiţi să o opereze la picioare din cauza muşcăturilor suferite.

199 afișări
Imaginea articolului O femeie din Arad a ajuns la spital după ce a fost atacată de o haită de opt câini

O femeie din Arad a ajuns la spital după ce a fost atacată de o haită de opt câini (Imagine: Mihai Barbu/Arhiva Mediafax Foto)

O femeie în vârstă de 40 de ani a fost atacată de câini în zona unor depozite din cartierul Aurel Vlaicu din Arad.

Femeia a încercat să se apere cu poşeta, însă câinii au muşcat-o de mâini, de picioare şi de fese, iar un paznic al depozitelor din zonă, care a văzut incidentul, a intervenit şi a reuşit să împrăştie animalele.

Bărbatul a chemat o ambulanţă, iar victima a fost transportată la Spitalul Judeţean, unde a fost operată la picioare din cauza muşcăturilor profunde.

"A fost supusă unei intervenţii chirurgicale pentru că plăgile au sângerat puternic", a medicul Adrian Viner, care a preluat cazul.

Medicii spitalului au afirmat că starea femeii este stabilă, primind medicaţia necesară.

Victima le-a declarat poliţiştilor că haita era formată din opt câini maidanezi pe care i-a mai văzut în zona respectivă şi în alte zile.

Poliţia a sesizat Serviciul de ecarisaj, lucrătorii deplasându-se în zona incidentului pentru a căuta câinii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici