Tragedie în Suceava: Un copil de şase ani, omorât de câini

Un copil în vârstă de şase ani a murit, sâmbătă la prânz, după ce a fost atacat de câini pe un câmp din satul Călineşti, aparţinând comunei sucevene Dărmăneşti. Potrivit primelor date, trupul copilului, care are mai multe muşcături, a fost găsit de către o femeie care a sunat la Serviciul unic de urgenţă 112.

1500 afișări
Imaginea articolului Tragedie în Suceava: Un copil de şase ani, omorât de câini

Tragedie în Suceava: Un copil de şase ani, omorât de câini (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că poliţiştii au fost sesizaţi, sâmbătă, că în afara localităţii Călineşti Enache, la aproximativ o sută de metri de casele de locuit, se află cadavrul unui copil.

Epureanu a precizat că, cel mai probabil, copilul a murit în urma unor muşcături multiple de câine, inclusiv în zona gâtului.

Părinţii sunt în stare de şoc, a mai arătat sursa citată, care a precizat că poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs acest eveniment.

În prezent, poliţiştii încearcă să stabilească dacă animalele aveau proprietari.

Prefectul de Suceava, Sorin Arcadie Popescu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, sâmbătă dimineaţă, copilul a plecat de acasă să se joace pe un imaş din apropierea casei şi a fost atacat de câini.

Acest atac a fost văzut de la distanţă de două femei, dar până au ajuns acestea la locul respectiv copilul nu mai mişca.

Prefectul Sorin Arcadie Popescu a declarat că deocamdată nu se ştie dacă animalele au proprietari sau este vorba despre câini comunitari, dar că poliţiştii au declanşat deja o anchetă pentru a stabili acest lucru.

Potrivit primarului comunei sucevene Dărmăneşti, Dan Chidoveţ, copilul, care provine dintr-o familie "mai necăjită" şi mai are un frate în clasa a II-a, urma să împlinească şase ani în luna aprilie.

Edilul a mai spus că, în cazul în care se stabileşte că acei câini aveau proprietari, aceştia vor fi traşi la răspundere pentru ceea ce s-a întâmplat.

Poliţiştii criminalişti care cercetează cazul au prelevat probe biologice de la muşcăturile de pe corpul copilului, urmând să le compare cu cele recoltate de la câinii din zonă

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici