O nouă misiune pe MCV a Comisiei Europene pentru România | Vizita are loc într-o perioadă tensionată pentru sistemul judiciar

În perioada 18–21 septembrie va avea loc o nouă misiune de evaluare a Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, potrivit unei informări aflată pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Senatului. Vizita, în perioada în care sunt dezbătute modificările legilor justiţiei.

644 afișări
Imaginea articolului O nouă misiune pe MCV a Comisiei Europene pentru România | Vizita are loc într-o perioadă tensionată pentru sistemul judiciar

O nouă misiune de evaluare a Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Vizita are loc într-o perioadă tensionată pentru sistemul judiciar

Senatul şi Camera Deputaţilor sunt invitate să organizeze o întâlnire comună cu preşedinţii comisiilor juridice în data de 19 septembrie în intervalul orar 16:15 – 17:15 şi, de asemenea, de a participa nominal sau prin reprezentare la întâlnirea comună organizată la sediul Ministerului Justiţiei din data de 19 septembrie, în intervul orar 10:15 – 11.30 şi din data de 20 septembrie, orele 8:30 – 9:30.

"În acest context, vă adresăm şi rugămintea de a ne transmite succint contribuţiile dumneavoastră privind recomandările 1, 2, 3, 4, 7 şi 10 din cadrul MCV. Acestea ar putea acoperi perioada de la 30 iuni – 31 august 2017. Am aprecia primirea contribuţiilor atât în scris, cât şi electronic în format editabil, în limbile română şi engleză până la data de 4 septembrie 2017. Subliniem faptul că în data de 19 septembrie delegaţia Comisiei va fi una extinsă, cu participarea doamnei Paraskevi Michou, secretarul general adjunct al Comisiei Europene, responsabil de tematica MCV şi domnul William Sleath, director pentru coordonarea politicilor din cadrul Secretariatului general al Comisiei", se mai arată în documentul Comisiei Europene.

Viziata experţilor Comisiei Europene are loc într-o perioadă tensionată pentru sistemul judiciar, fiind programate dezbateri între magistraţi privind proiectul de modificare a legilor Justiţiei. Sunt tensiuni între magistraţii din CSM, garantul independenţei justiţiei fiind împărţit în două tabere, miza fiind, susţin unele părţi, inclusiv ministrul Justiţiei, blocarea raportului Inspecţiei Judiciare privitor activitatea DNA. De asemenea, Tudorel Toader a fost criticat în ultima perioadă de mare parte a sistemului judiciar din cauza modificărilor prezentate.

Angela Cristea, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, a declarat recent că legile justiţiei prezentate pe 23 august de către ministrul Tudorel Toader nu au fost discutate sau sprijinite de către Comisie şi a reiterat îngrijorarea CE faţă de posibila afectare a independenţei justiţiei

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici