O tânără de 18 ani, dată dispărută de familie, găsită după ce a încercat să dea trei spargeri

O tânără în vârstă de 18 ani, din Brăila, cu probleme psihice, care fusese dată dispărută de familie, a fost găsită în Bucureşti, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce a încercat să spargă două bancomate şi un magazin situate în Sectorul 1, potrivit unor surse din Poliţie.

153 afișări
Imaginea articolului O tânără de 18 ani, dată dispărută de familie, găsită după ce a încercat să dea trei spargeri

O tânără de 18 ani, dată dispărută de familie, găsită după ce a încercat să dea trei spargeri (Imagine: Diana Iurkiewicz/Mediafax Foto)

"În cursul nopţii de 11/12 martie a.c., poliţiştii de siguranţă publică ai Capitalei, au identificat şi prins o tânără, în vârstă de 18 ani, la scurt timp după ce aceasta ar fi încercat să sustragă bani din două bancomate şi ar fi pătruns într-o societate comercială din Capitală", se arată într-un comunicat emis de Poliţia Capitalei.

Potrivit unor surse din Poliţie, Nicoleta Fătu, în vârstă de 18 ani, era căutată de poliţiştii IPJ Brăila, după ce, în data de 9 martie, tatăl acesteia o dăduse dispărută.

Anchetatorii au stabilit că, după ce a plecat de acasă, tânăra a venit direct la Bucureşti, unde, pentru a face rost de bani, a încercat să dea mai multe spargeri. În noaptea de marţi spre miercuri, aceasta a încercat să spargă două bancomate şi un magazin.

Nicoleta Fătu este cercetată, în libertate, pentru tentativă la furt calificat şi distrugere.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici