Omul de afaceri George Bosânceanu, arestat pentru instigare la furt calificat într-un nou dosar

Omul de afaceri George Bosânceanu a fost arestat preventiv, luni, de Tribunalul Constanţa, sub acuzaţia de instigare la furt calificat, într-un nou dosar, după ce în urma mai multor percheziţii făcute în locaţii care îi aparţin lui sau colaboratorilor săi au fost găsite mai multe bunuri furate.

264 afișări
Imaginea articolului Omul de afaceri George Bosânceanu, arestat pentru instigare la furt calificat într-un nou dosar

Omul de afaceri George Bosânceanu, arestat pentru instigare la furt calificat într-un nou dosar (Imagine: Shutterstock)

George Bosânceanu a fost prezentat, luni, Tribunalului Constanţa cu propunerea de înlocuire a măsurii de a nu părăsi ţara cu măsura arestului preventiv, magistraţii emiţând mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, pe numele acestuia.

Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Constanţa.

În 11 februarie, poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au descins în zece locaţii ale omului de afaceri constănţean George Bosânceanu, precum şi ale unor legături ale acestuia - angajaţi sau colaboratori, din municipiul Constanţa şi din localităţile Tuzla şi Ovidiu.

Bosânceanu este cercetat, alături de mai multe persoane, pentru săvârşirea infracţiunilor de continuare a executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control, evaziune fiscală, furt cu consecinţe deosebit de grave şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Conform anchetatorilor, el şi-a extins hotelul Histria din Mamaia fără a avea autorizaţie, iar apoi, în timpul lucrărilor de demolare a anexelor ridicate ilegal, au fost descoperite branşamente ilegale la reţeaua de electricitate, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 1.800.000 de lei, fără TVA. De asemenea, Bosânceanu mai este acuzat că prin neînregistrarea în evidenţele fiscale a veniturilor societăţilor sale a prejudiciat statul cu alte peste 500.000 de lei.

În luna ianuarie a acestui an a fost arestat preventiv, pentru 15 zile, iar la expirarea termenului, magistraţii au respins prelungirea mandatului, înlocuind măsura de arestare preventivă cu cea de a nu părăsi ţara.

Ulterior, în urmă cu zece zile, poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au descins în zece locaţii ale lui Bosânceanu precum şi ale unor angajaţi sau colaboratori, de pe raza municipiului Constanţa şi a localităţilor Tuzla şi Ovidiu.

În urma acţiunii au fost descoperite mai multe bărci şi componente pentru acestea, dar şi plasme TV, ATV-uri, mobilier şi alte bunuri, a căror provenienţă nu a putut fi justificată, din cercetări stabilindu-se că acestea au fost sustrase. Conform anchetatorilor, George Bosânceanu îşi punea colaboratorii să comită furturi din incinta mai multor societăţi comerciale din judeţul Constanţa, valoarea prejudiciului fiind de mai multe zeci de mii de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici