Oprescu: Bugetul Capitalei, în continuare blocat, soluţia este repetarea procesului de vot

Bugetul Capitalei este în continuare blocat, nefuncţional şi nelegal, situaţia fiind de netolerat, iar soluţia depăşirii acestui moment o reprezintă repetarea procesului de vot, a declarat joi, primarul general Sorin Oprescu.

24 afișări
Imaginea articolului Oprescu: Bugetul Capitalei, în continuare blocat, soluţia este repetarea procesului de vot

Oprescu: Bugetul Capitalei, în continuare blocat, soluţia este repetarea procesului de vot (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

"Bugetul oraşului este în continuare blocat, nefuncţional, neaplicabil şi nelegal, acestă situţaie fiind de netolerat, fiind afectată profund funcţionarea şi dezoltarea oraşului. Avem doar soluţia repetării procesului de vot pentru a intra rapid în legalitate", a spus Sorin Oprescu, într-o declaraţie de presă susţinută joi.

Edilul şef al Capitalei a precizat că ştie exact care sunt mizele din spatele a ceea ce se întâmplă în legătură cu bugetul Capitalei. "Ştiu motivul acestui blocaj şi ştiu ce se speră să se obţină din el", a spus el.

Potrivit legii, primarul general este singurul care poate propune proiectul de buget, iar consilierii generali îl votează. Astfel, varianta legală în situaţia actuală este convocarea unei noi şedinţe de Consiliu şi votarea unui buget funcţional şi aplicabil.

Sorin Oprescu a precizat că a transmis şi liderilor partidelor politice, atât cele aflate la putere cât şi cele din opoziţie, un apel public către dialog arătând că este obligatoriu ca "proiectele oraşului să fie susţinute de cât mai mulţi, să primească finanţare şi să nu mai fie confiscate politic".

Primăria şi bucureştenii nu trebuie atraşi în dispute politice, a subliniat Oprescu. "Bucureştiul a mai fost târât într-un război politic în vremea lui Traian Băsescu şi nu a fost bine pentru oraş. Bucureşteanul nu are culoare politică. Atrag atenţia tuturor celor care vor să politizeze excesiv şi abuziv administraţia oraşului, să înceteze", a spus primarul general.

Sorin Oprescu a adresat, miercuri, o scrisoare preşedinţilor celor cinci partide reprezentate în Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), în legatură cu bugetul Primăriei Capitalei pe anul 2011. Primarul a precizat că le adresează acest mesaj nu pentru a le cere sau a-i îndemna să ia decizii de partid într-un anume fel, ci pentru a le reaminti "un fapt care se pierde adesea în praful dezbaterilor şi conflictelor politicianiste: calitatea de bucureştean nu are culoare politică".

Oprescu i-a invitat pe Boc, Ponta, Antonescu, Vadim Tudor şi Becali la discuţii privind proiectele de care Capitala are nevoie.

Primarul Capitalei anunţa, marţi, în timpul vizitei la şantierul de la Stadionul Naţional, că bugetul Capitalei se va rediscuta integral şi va fi refăcut pentru că cel actual este nefuncţional.

Prefectul Mihai Cristian Atănăsoaei declara, luni, că erorile sesizate în proiectul de hotărâre privind bugetul Capitalei sunt grave şi structura conţine o serie de inadvertenţe şi de necorelări. El a spus că Instituţia Prefectului nu poate analiza legalitatea proiectului de hotărâre privind bugetul pe 2011 până când nu se vor clarifica inadvertenţele sesizate.

Primarul Sorin Oprescu a cerut, în 2 martie, Prefecturii să se pronunţe asupra legalităţii şi corectitudinii amendamentelor aprobate la bugetul Capitalei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici