Pană majoră de curent în judeţul Alba. Sute de gospodării au rămas fără energie electrică

  • Sute de gospodării din judeţul Alba au rămas fără energie electrică din cauza vântului puternic.
  • Autorităţile intervin pentru remedierea problemelor şi, în paralel, supraveghează reţeaua de drumuri şi intervin cu utilaje în zonele montane.
413 afișări
Imaginea articolului Pană majoră de curent în judeţul Alba. Sute de gospodării au rămas fără energie electrică

Pană de curent în judeţul Alba. Sute de gospodării au rămas fără energie electrică

Prefectura judeţului Alba anunţă că luni dimineaţă, nu sunt probleme deosebite pe drumurile naţionale din cauza fenomenelor meteorologice. Reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale intervin cu utilaje în zona Arieşeni- Scărişoara.

În ceea ce priveşte alimentarea cu energie electrică, peste o mie de gospodării au rămas fără energie electrică:

„La orele 9, datorită condiţiilor meteo nefavorabile, avem nealimentaţi 1069 de utilizatori în zona Apuseni (UAT Avram Iancu, Vidra, Poiana Vadului, Albac, Garda de Sus, Scărişoara, Arieşeni şi Lupşa-toate parţial). DEER Sucursala Alba intervine cu cinci formaţii in zonă pentru izolarea şi remedierea defectelor”, au transmis cei de la Prefectura Alba.

Judeţul Alba este vizat de o avertizare Cod galben de vânt puternic. Până luni seara sunt anunţate intensificări temporare ale vântului cu rafale ce pot atinge şi depăşi 55-65 km/h şi izolat 70 km/h, susţin meteorologii. În zona montană înaltă, la altitudini de peste 1800 m, rafalele pot depăşi 80-100 km/h, iar zăpada este împrăştiată de vânt.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici