Patru maternităţi au probleme cu internările gravidelor care ar putea naşte prematur - VIDEO

Trei maternităţi din Capitală au anunţat că nu au incubatoare libere şi nu pot interna gravide cu risc de sarcină cu prematuritate, iar Maternitatea Polizu este închisă până în 30 august pentru igienizare, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX managerului Serviciului de Ambulanţă, Alis Grasu.

75 afișări
Imaginea articolului Patru maternităţi au probleme cu internările gravidelor care ar putea naşte prematur - VIDEO

Patru maternităţi au probleme cu internările gravidelor care ar putea naşte prematur (Imagine: Adi Piclisan/Mediafax Foto)

Potrivit lui Alis Grasu, Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a primit, duminică, informaţii potrivit cărora în trei maternităţi sunt probleme cu internarea prematurilor.

Ea a precizat că Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi Maternitatea Cantacuzino nu au incubatoare libere şi din acest motiv nu pot interna gravide care prezintă sarcină cu risc de prematuritate.

"Şi la Spitalul Filantropia erau sâmbătă ocupate incubatoarele, duminică anunţând însă că s-a eliberat un loc în terapie intensivă. Astfel, dacă va apărea o sarcină cu risc de prematuritate, aceasta ar putea fi trimisă duminică la această maternitate", a mai spus Alis Grasu.

Managerul SABIF a adăugat că la acesta se adaugă şi Maternitatea Polizu, care a anunţat că nu internează nimic întrucât este într-un proces de igienizare până la 30 august.

Medicul Alis Grasu a precizat că în Capitală funcţionează maternitatea de la Spitalului Elias, maternitatea Bucur din cadrul Spitalului "Sfântul Ioan" şi cea de la Spitalul "Sfântul Pantelimon".

După ce a fost închisă maternitatea Giuleşti, de la Spitalul "Panait Sârbu", în Capitală s-a înregistrat o supraaglomerare a spitalelor cu acest profil, presiunea fiind mai mare pe secţiile de terapie nou-născuţi, a precizat managerul SABIF.

Video Stirileprotv.ro

Directorul Administraţiei Spitalelor Servicii Medicale Bucureşti, Marius Savu, declara, miercuri, că după închiderea Maternităţii Giuleşti, în spitalele municipalităţii există un deficit de paturi pentru bebeluşii cu prematuritate.

"Din punct de vedere al spitalelor Cantacuzino, Caritas şi Filantropia, acestea sunt aproape la capacitate maximă şi mă refer strict la sarcinile cu risc de prematuritate", preciza atunci Marius Savu.

Cinci bebeluşi, doi băieţi şi trei fete, au murit şi alţi şase sunt răniţi grav în urma incendiului care a avut loc luni, la Secţia de Terapie Intensivă Nou-Născuţi de la Maternitatea Giuleşti din Capitală.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a declanşat o anchetă sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă.

Întreaga conducere a Maternităţii Giuleşti a fost suspendată până la finalizarea anchetei, în urma dispoziţiei primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, la scurt timp după ce ministrul Sănătăţii ceruse demiterea echipei manageriale a unităţii sanitare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici