Pensii majorate de la 1 octombrie

Pensiile se vor majora de joi, 1 octombrie, valoarea punctului de pensie urmând să crească cu doi la sută, potrivit angajamentelor luate de guvernanţi şi în conformitate cu legile în vigoare, ultima creştere înregistrându-se în luna aprilie cu trei procente.

865 afișări
Imaginea articolului Pensii majorate de la 1 octombrie

Pensii majorate de la 1 octombrie

Guvernul a decis, la sfârşitul lunii ianuarie, că pensiile vor fi majorate în două etape, de la 1 aprilie şi de la 1 octombrie.

Premierul Emil Boc a declarat, miercuri, că deciziile adoptate de Guvern anterior, privind creşterea pensiei sociale minime de la 300 lei la 350 lei şi majorarea punctului de pensie începând cu luna octombrie, vor fi aplicate.

El a amintit totodată că majorarea nu va fi aplicată în cazul pensiilor speciale.

Astfel, din 1 aprilie, valoarea punctului de pensie a crescut cu trei procente, de la 697,5 lei la 718,4 lei, urmând ca de la 1 octombrie să se majoreze cu alte două procente, până la 732,8 lei.

"Am decis să ne respectăm angajamentele faţă de pensionari în ceea ce înseamnă pensia minimă şi majorarea cu 2 la sută a pensiei de la 1 octombrie, astfel încât aceste angajamente pentru persoanele care sunt cele mai afectate de criza economică să fie respectate, aşa cum legile în vigoare ne-o cer", spunea în urmă cu peste o lună premierul Emil Boc.

Pensionarii încadraţi în grupele I şi II de muncă nu vor primi, de la 1 octombrie, o pensie majorată.

Ministrul Muncii, Marian Sârbu, declara, la jumătatea lunii august, că ultima etapă de majorare a pensiilor pentru persoanele care au fost în grupele I şi II de muncă va fi îngheţată până cel mai probabil în 2011, din cauza crizei financiare.

Autorităţile s-au angajat să îngheţe în 2010 cheltuielile cu bunurile şi serviciile, pensiile, cu excepţia celor sociale, şi unele transferuri, şi să aplice din ce în ce mai extins sistemele de achiziţii electronice, pentru a economisi 0,8 procente din PIB, potrivit scrisorii de intenţie la acordul stand-by.

La nivel naţional sunt în total 5.517.900 de pensionari, pensia medie fiind de 655 de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici