Pescuitul şi vânătoarea "raţional reglementată", permise în Delta Dunării

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, o ordonanţă de urgenţă care reglementează măsuri economico-sociale în Delta Dunării, introducând în actul normativ posibilitatea "vânătorii raţional reglementate" în cadrul rezervaţiei, dar şi facilitarea pescuitului pentru consum propriu al rezidenţilor.

671 afișări
Imaginea articolului Pescuitul şi vânătoarea "raţional reglementată", permise în Delta Dunării

Pescuitul şi vânătoarea "raţional reglementată", permise în Delta Dunării (Imagine: Sorin Toma/Mediafax Foto)

Ordonanţa de Urgenţă 127/2010 a fost adoptată, cu modificări, în plenul Camerei Deputaţilor, cu 177 de voturi "pentru", 62 de voturi "împotrivă" şi 20 de abţineri.

Astfel, la nivelul comisiilor de agricultură şi administraţie publică au fost introduse o serie de amendamente care modifică actul normativ. În acest sens, li se oferă posibilitatea persoanelor fizice cu domiciliul în rezervaţia biosfera Delta Dunării să pescuiască, pentru consumul familial, cu unelte proprii constând în: "lansete, undiţe şi maximum două vintire (plasă de pescuit întinsă pe mai multe cercuri - n.r.)". Pescuitul este permis rezidenţilor în baza unui permis nominal, obţinut cu titlu gratuit de la administraţia Deltei Dunării.

Mai mult, un amendament iniţiat de către deputatul PDL Vasile Gherasim, şi adoptat la nivelul comisiilor de specialitate, oferă posibilitatea "vânătorii raţional reglementată" pe teritoriul rezervaţiei.

Proiectul de lege urmează să fie transmis şefului statului spre promulgare, Camera Deputaţilor fiind forul decizional în acest caz.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici