- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (23.12.2015, 12:58)
- Departamentul Social - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Petre Tobă, după cozile formate la intrarea în ţară: A fost creată o secţiune pe site-ul Poliţiei de Frontieră cu informaţii despre timpii de aşteptare la frontiere
Ministrul de Interne, Petre Tobă, a anunţat, miercuri, că pe site-ul Poliţiei de Frontieră a fost realizată o secţiune cu informaţii actualizate din două în două ore privind timpii de aşteptare la frontiere şi urmează să fie creată şi o aplicaţie pentru telefoane mobile despre situaţia la frontiere.
971 afișări
Petre Tobă, după cozile formate la intrarea în ţară: A fost creată o secţiune pe site-ul Poliţiei de Frontieră cu informaţii despre timpii de aşteptare la frontiere (Imagine: Shutterstock)
Petre Tobă a declarat, miercuri, după şedinţa Guvernului, că au fost dispuse măsuri pentru fluidizarea traficului la frontiere, astfel încât să nu mai existe aglomeraţie la intrarea în ţară, el susţinând că au fost suplimentate efectivele, iar poliţiştii de frontieră lucrează la capacitatea maximă în toate punctele de frontieră.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Are Europa nevoie de arme nucleare? Macron e gata „să deschidă o dezbatere” privind apărarea solului european
-
Delegaţie Hamas, aşteptată luni la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Gaza
-
Biden a discutat duminică cu Netanyahu
-
Prinţul Paul al României prins în Malta. Proceduri de extrădare în curs
Tobă a spus că în ultimul weekend a crescut cu 190 la sută, faţă de o perioadă obişnuită, numărul persoanelor care au intrat în ţară.
În acest context, ministrul a anunţat că de miercuri este operaţională o secţiune în care pot fi găsite informaţii despre timpii de aşteptare la frontiere, la intrarea în ţară, datele fiind actualizate din două în două ore. El a mai spus că ”în perioada imediat următoare” va fi creată o aplicaţie pentru telefoanele mobile, cu informaţii despre situaţia de la punctele de trecere a frontierei - timpi de aşteptare, rute ocolitoare.
Federaţia asociaţiilor de români din Europa (FADERE) a cerut, marţi, demisia ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă, pentru modul în care a fost gestionată situaţia de la frontiere, unde s-au format cozi uriaşe, mii de români care muncesc în străinătate întorcându-se acasă de sărbători.
Citeşte şi: Federaţia asociaţiilor de români din Europa cere DEMISIA ministrului Tobă, pentru cozile de la frontieră: "În loc să fie primiţi cu braţele deschise de România, sunt ţinuţi la graniţe şi sunt trataţi încă o dată cu dispreţ"
”Pentru proasta organizare din ultimele zilei a activităţii frontierelor şi dezinteresul demonstrat în momentul în care a fost informat că la frontiere s-au format cozi kilometrice, FADERE cere demisia domnului Petre Tobă din fruntea Ministerului Afacerilor Interne. Este inadmisibil ca în apropierea sărbătorilor de iarnă, când foarte mulţi români din Europa se întorc în ţară, autorităţile să fie luate din nou prin surprindere. Însă, pe lângă faptul că frontierele nu au fost pregătite pentru acest moment, după ce a fost înştiinţat că există cozi foarte mari, domnul Tobă s-a comportat în continuare cu dezinteres, nerezolvând problema. În Europa locuiesc în jur de trei milioane şi jumătate de români care trimit foarte mulţi bani în ţară şi care se întorc acasă în număr covârşitor de două ori pe an: de Crăciun şi în perioada vacanţei de vară”, a arătat FADERE.
Reprezentanţii FADERE s-au declarat indignaţi de sutele de telefoane şi mesaje care le-au primit din partea românilor care se întorc în ţară în aceste zile şi care au aşteptat ore în şir la cozi la frontieră.
Marţi dimineaţă, punctul de trecere a frontierei Nădlac II de pe autostrada A1 a fost închis, timp de aproape două ore, din cauza unei defecţiuni la sistemul informatic, autoturismele fiind redirecţionate către Turnu şi Nădlac I, iar camioanele către Vărşand.
La sfârşitul săptămânii trecute, în punctele de trecere a frontierei din vestul ţării cozile s-au întins pe zeci de kilometri pe sensul de intrare în ţară, mii de români întorcându-se din străinătate pentru a petrece sărbătorile în ţară.
Potrivit Poliţiei de Frontieră, în weekend, într-un interval de 48 ore, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 420.000 de persoane, din care 248.700 pe sensul de intrare în ţară, cele mai tranzitate fiind punctele de trecere a frontierei din vestul ţării şi cele aeroportuare. Într-un weekend normal, la frontieră sunt înregistrate 260.000 de treceri de persoane, din care 134.000 pe sensul de intrare în România şi 130.000 la ieşirea din ţară.
Cele mai aglomerate au fost punctele de trecere de la frontiera comună româno-ungară, unde au trecut graniţa, în 48 de ore, peste 243.000 persoane, din care 193.200 pe sensul de intrare în ţară. Faţă de o perioadă normală, când într-un interval de 48 de ore pe la frontiera româno-ungară intră în România aproximativ 50.000 de persoane, traficul la frontieră, pe sensul de intrare, a crescut de aproape patru ori.
Sâmbătă, cel mai aglomerat punct de trecere a fost Nădlac II, unde, într-un interval de 48 de ore, poliţiştii de frontieră au verificat, pe sensul de intrare în România, 54.000 de persoane şi 16.000 de mijloace de transport (faţă de aproximativ 15.000 persoane şi 5.000 de mijloace de transport, într-o perioadă normală).
Punctul de trecere a frontierei Nădlac II de pe autostrada A1 a fost deschis în luna iulie, având 20 de benzi de circulaţie, supravegere video cu recunoaştere automată a numerelor de înmatriculare şi parcare pentru camioane, costurile de amenajare fiind de 30 de milioane de lei.
Citește pe alephnews.ro: Serviciile secrete ale SUA spun că Putin nu a ordonat uciderea lui Navalnîi
Citește pe www.zf.ro: Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu mersul obligatoriu la birou. ”Absolut toţi angajaţii vor să vină la birou când vor ei şi să lucreze de unde vor ei”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe