PNL sesizează CCR cu privire la procedura de numire a şefului DGPI

Senatorii PNL au sesizat marţi Curtea Constituţională cu privire la modificările aduse procedurii de numire în funcţie a directorului Direcţiei Generale de Protecţie Internă (DGPI) din cadrul Ministerului de Interne, prin eliminarea avizului necesar din partea CSAT.

189 afișări
Imaginea articolului PNL sesizează CCR cu privire la procedura de numire a şefului DGPI

PNL sesizează CCR cu privire la procedura de numire a şefului DGPI

”Modificarea operată de majoritatea parlamentară încalcă prevederile constituţionale referitoare la asigurarea securităţii naţionale, iar pe de altă parte se înscrie într-o abordare sistematică a PSD-ALDE de restrângere a atribuţiilor preşedintelui României prin modificări legislative lipsite de fundamentare. De asemenea, proiectul de lege prin care a fost modifică OUG 76/2017 are grave carenţe de coerenţă legislativă în raport cu o serie de alte acte normative în vigoare, deschizând posibilitatea legală de a aservi politic activitatea DGPI”, transmite Partidul Naţional Liberal, într-un comunicat de presă.

PNL contestă şi faptul că soluţia legislativă nu a fost supusă dezbaterii şi votului în prima cameră sesizată, respectiv în Camera Deputaţilor.

Senatul a adoptat în şedinţa de plen din 15 mai ordonanţa de urgenţă privind modificarea procedurii de numire a conducerii DGPI, prin care se elimină avizul din partea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Legea a fost votată cu 75 de voturi "pentru", 29 "împotrivă" şi două abţineri. Senatorul PMP Traian Băsescu a spus, în timpul dezbaterilor, că "a rupe total de CSAT acest serviciu este o greşeală".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici