Ponta: Parlamentarii vor revota imediat toate legile retrimise de Băsescu, iar el va trebui să semneze

Comisiile parlamentare se vor reuni în perioada imediată pentru a revota toate proiectele de legi retrimise de către preşedintele Traian Băsescu, iar acesta va fi obligat să le semneze, deşi probabil că va face din nou "circ", aşteptând până la 12 noaptea înainte de a semna actele.

850 afișări
Imaginea articolului Ponta: Parlamentarii vor revota imediat toate legile retrimise de Băsescu, iar el va trebui să semneze

Traian Băsescu (Imagine: Razvan Chirita/ Mediafax Foto)

"Am discutat astăzi şi imediat, deşi e în vacanţă Parlamentul, comisiile se vor reuni, vom revota toate aceste legi. Nu mai poate să le mai...trebuie să le semneze în maxim 10 zile după ce sunt revotate. Probabil că va face din nou circul ăla pe care l-a făcut, semnează la 12 noaptea... o chestie de copil cu probleme, nu om serios", a spus Ponta la Antena 3.

El a amintit că, în ultimele zile, preşedintele Traian Băsescu a retrimis la Parlament legea de aprobare a ordonanţei prin care este reeşalonată acordarea de certificate verzi, legea privind vânzarea de terenuri şi legea privind parteneriatul public-privat.

"Guvernul a avut un proiect de lege care a fost votat de Parlament şi care, sigur, nu interzice străinilor să cumpere, că n-avem voie, dar pune nişte condiţii, de preempţiune, în aşa fel încât, practic, se ajunge mai greu la cumpărarea de către... Doar dacă românii, vecini, cei care...Ce a făcut Traian Băsescu? A refuzat să promulge această lege. Deci, practic, astă seară, noi când vorbim, orice străin se duce mâine şi cumpără, nimic nu-l împiedică. Sper că nu este un interes privat. Cred că a făcut-o din dorinţa de a ne face rău. De asemenea, anul trecut am adoptat legea pentru eşalonarea subvenţiilor pentru energie verde. Băsescu a respins această lege. Eu nu ştiu dacă are şi un interes privat, dacă în afară de terenuri, şi-o fi cumpărat şi eoliene. E posibil, o să aflăm la un moment dat", a spus Ponta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici