Prefectul de Iaşi, implicat într-un accident rutier. Surse din Poliţie spun că acesta era băut

Prefectul judeţului Iaşi, Romeo Olteanu, a rămas fără permis de conducere după ce a fost implicat într-un accident rutier, duminică seară, în municipiul Iaşi, surse din cadrul Poliţiei spunând că Olteanu se afla sub influenţa alcoolului.

226 afișări
Imaginea articolului Prefectul de Iaşi, implicat într-un accident rutier. Surse din Poliţie spun că acesta era băut

Prefectul de Iaşi, implicat într-un accident rutier. Surse din Poliţie spun că acesta era băut (Imagine: Liviu Chirică/Mediafax Foto)

Prefectul Romeo Olteanu se deplasa, duminică seară, la volanul maşinii instituţiei, marca Volkswagen Touareg, pe strada Sărărie din municipiul Iaşi, el intenţionând să ajungă la stadion, pentru a asista la meciul de fotbal CSMS Iaşi - Petrolul Ploieşti din Liga I.

Potrivit prefectului de Iaşi, în momentul în care intrase într-o depăşire, de pe o stradă lăturalnică a ieşit un autoturism BMW, al cărui şofer nu s-a asigurat, cele două maşini ciocnindu-se.

În urma impactului, maşina în care se afla prefectul a ricoşat într-un alt autoturism Logan. Cele trei maşini au fost parţial avariate, însă nicio persoană nu a fost rănită.

”N-am apucat să frânez, mi-a ieşit în cale o altă maşină de pe o stradă lăturalnică. Şoferul avea semnul «Stop», trebuia să aştepte”, a declarat presei prefectul judeţului Iaşi, Romeo Olteanu.

Şoferul autoturismului BMW a susţinut că prefectul conducea cu viteză şi că el s-a asigurat înainte de a intra pe strada principală.

”M-am asigurat, dar eu ce să fac, că el venea, cred, cu o sută de kilometri de oră”, a declarat şoferul respectiv.

Cei trei şoferi implicaţi în accident au fost duşi la sediul Poliţiei Rutiere, pentru a fi testaţi cu aparatul alcoolscopic.

Surse din cadrul Poliţiei au declarat că prefectul de Iaşi avea o alcoolemie de 0,32 la mie în aerul expirat.

Aceleaşi surse au precizat că prefectul Romeo Olteanu a fost amendat cu 800 de lei, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru trei luni.

La ieşirea din sediul Poliţiei, prefectul a negat că ar fi consumat alcool, el precizând: ”Eu nu beau niciodată”.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici