Prima staţie sport smart de autobuz din România a fost inaugurată la Cluj. Faci genuflexiuni şi primeşti călătorii gratuite

  • Faci 20 de genuflexiuni şi primeşti un bilet gratuit
  • Biletul se numeşte, simbolic, “Bilet de sănătate” şi este valid pentru o singură călătorie
  • Proiectul a fost creat de Sports Festival în colaborare cu o firmă de IT din Cluj
5595 afișări
Imaginea articolului Prima staţie sport smart de autobuz din România a fost inaugurată la Cluj. Faci genuflexiuni şi primeşti călătorii gratuite

Sursă foto: radiocluj.ro

Faci sport şi eşti recompensat nu doar cu sănătate, ci şi cu un bilet gratuit de călătorie. Totul se întâmplă de astăzi, la Cluj, unde în centrul oraşului a fost inaugurată staţia sportivă inteligentă.

Staţia funcţionează foarte simplu. Ca să îţi faci rost de un bilet, te pui în faţa robotului şi faci 20 de genuflexiuni. Chiar dacă era îmbrăcată într-o rochie, Denisa nu a putut să nu accepte provocarea de a face sport. Genuflexiunile îţi întăresc muşchii şi te pot ajuta să scapi de dureri de spate, spune Maria Daud, antrenor de fitness.

Staţia sport smart de autobuz face parte din campania de sănătate iniţiată de Sports Festival care vrea să te încurajeze să faci mişcare cu ocazia Săptămânii Europene a Sportului.

Denisa: Am fost luată prin surprindere dar nu pot să zic „nu” la provocări de sport. E interesant, pot să fac o grămadă de genuflexiuni pentru bilete. E foarte tare!

Maria Daud, antrenor de fitness: Genuflexiunile ne ajută să ne întărim toată musculatura, să ne întărim fesierii. Cum facem corect genuflexiune? Trebuie în primul rând să îţi iei poziţia de start corectă, uşor picioarele depărtate, vârfurile spre exterior şi ai grijă ca trunchiul să îţi coboare uşor în jos, să nu îl laşi în faţă.

Cristian Oprea, pilot de raliu: Mi se pare o experienţă super tare că te provoacă, iar mie îmi plac provocările de genul acesta. Clujul întotdeauna inventează lucruri foarte faine.

Mirel Alexa, director executiv Sports Festival: Denumirea de bilet de sănătate este una reprezentativă, prin care vrem să arătăm lumii că printr-o simplă mişcare poţi să ai o recompensă imediată şi anume, primeşti acest bilet gratis şi în acelaşi timp câştigi puţină sănătate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici