Primăria Iaşi somează firmele să îndepărteze reclamele stradale indecente care îndeamnă la videochat

Primăria Iaşi a somat firmele de publicitate care deţin panouri în oraş să îndepărteze reclamele stradale indecente care îndeamnă la videochat, în timp ce tinerii liberali ieşeni susţin că explozia acestui tip de reclame arată "oferta” primăriei pentru tineri, după 15 ani de administraţie PSD.

419 afișări
Imaginea articolului Primăria Iaşi somează firmele să îndepărteze reclamele stradale indecente care îndeamnă la videochat

Primăria Iaşi somează firmele să îndepărteze reclamele stradale indecente care îndeamnă la videochat (Imagine: Liviu Chirica/ Arhiva Mediafax Foto)

Viceprimarul Mihai Chirica a precizat că a trimis notificări firmelor de publicitate exterioară care activează în municipiu, cerându-le să îndepărteze reclamele care fac referire la activitatea de videochat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

El a calificat reclamele respective drept indecente, spunând că panouri de acest gen au apărut în special în campusurile universitare din zonele Tudor Vladimirescu şi Copou.

Viceprimarul Mihai Chirica a spus că, în situaţia în care firmele respective vor ignora cererea, atunci primăria se va adresa Poliţiei.

"E o chestiune foarte serioasă, se profită şi se manipulează sărăcia sau nivelul de trai scăzut, lipsa fondurilor băneşti a unor copii care au venit aici să facă studii“, a spus viceprimarul Iaşiului.

Viceprimarul a adăugat că reclama stradală la videochat nu va mai fi permisă în oraş, întrucât acest tip de activitate "nu este în consonanţă cu demnitatea umană”.

Conducerea organizaţiei de tineret a PNL Iaşi susţine, într-un comunicat transmis duminică presei, că explozia de reclame stradale în Iaşi care fac referire la videochat arată în realitate "oferta Primăriei ieşene, după 15 ani de administraţie PSD”.

Potrivit tinerilor liberali ieşeni, economia Iaşiului stagnează, investiţiile străine lipsesc, cei mai mari angajatori locali fiind instituţiile de stat, iar administraţia locală este lipsită de viziune.

"Acestea sunt datele care caracterizează economia Iaşiului, după cele trei mandate ale primarului Gheorghe Nichita. Viceprimarul Chirica ar face bine să se preocupe de aceste mari probleme ale oraşului nostru, nu să fardeze realitatea prin tot felul de interdicţii”, susţine Răzvan Timofciuc, liderul TNL Iaşi. 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici