Primăria Sectorului 2 anunţă unde vor fi construite parcări. Amortizarea investiţiei, în 20 de ani

  • Primarul Sectorului 2 al Bucureştiului Radu Mihaiu anunţă că în prima etapă vor fi construite aproape 400 de locuri de parcare în patru cartiere.
  • Deşi taxa de parcare va creşte anul viitor investiţia privind parcările se va amortiza peste 20 de ani, potrivit edilului.
  • În prezent, în Sectorul 2 sunt aproximativ 26.000 de locuri de parcare.
490 afișări
Imaginea articolului Primăria Sectorului 2 anunţă unde vor fi construite parcări. Amortizarea investiţiei, în 20 de ani

Primăria Sectorului 2 anunţă unde vor fi construite parcări. Amortizarea investiţiei, în 20 de ani

Primarul Radu Mihaiu a anunţat că primele parcări vor fi construite în Pantelimon, Tei, Colentina şi Iancului.

Pornim 10 parcaje noi cu un total de 367 locuri. Acesta e primul lot de parcări pe care îl demarăm. Proiectele sunt în diferite stadii, dar pe toate le vom finaliza în acest an. Vizăm zonele sufocate în care se parchează haotic. Aceste parcaje sunt necesare pentru a elibera trotuarele din zonele respective, DAR nu vor rezolva problema cronică a parcărilor în Bucureşti. Pentru a reda oraşul oamenilor trebuie să reducem cât mai rapid dependenţa de maşina personală”, a spus Mihaiu pe Facebook.

Încasările estimate într-un an vor fi în jur de 12 milioane de lei. Toţi aceşti bani vor fi alocaţi în avans pentru crearea de locuri de parcare. Totuşi, calculele arată că investiţia Primăriei se va amortiza foarte greu.

„Costul estimat total: 4.125.770 lei. Sau 11.242/loc de parcare. La un calcul simplu reiese că amortizarea investiţiei se va face în peste 20 de ani chiar şi la noua (şi de unii hulita) taxă de parcare. Am promis că toţi banii care vor intra din această taxă se vor duce către crearea de noi locuri de parcare şi aşa voi face. Deşi vom încasa abia anul viitor noua taxă, începem investiţiile de acum”, a precizat primarul Sectorului 2.

În prezent, în Sectorul 2 sunt aproximativ 26.000 de locuri de parcare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici