Procurorii din cazul Gorbunov, repuşi în funcţie de CSM

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a luat, act, joi, de decizia isntanţei supreme, care dădea câştig de cauză procurorilor din cazul Seghei Gorbunov, şi îi va repune pe aceştia în funcţie conform deciziilor irevocabile ale Secţiei de Contencios de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

41 afișări
Imaginea articolului Procurorii din cazul Gorbunov, repuşi în funcţie de CSM

Serghei Gorbunov (Imagine: Remus Suciu/Mediafax Foto)

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a anulat, în 20 octombrie, hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de revocare din funcţiile de conducere a trei procurori doljeni, decizii luate în contextul anchetării lui Serghei Gorbunov, şi a obligat Consiliul să dispună reintegrarea lor în aceste posturi.

Prin Decizia nr.4455 din 20 octombrie, ICCJ a anulat hotărârea nr.551 din 26 martie a Plenului CSM şi a admis contestaţia formulată de Tena Tulitu împotriva hotărârii nr.30/ din 5 februarie a Secţiei pentru procurori a CSM, pe care a anulat-o.

"Obligă CSM să dispună reintegrarea recurentei în funcţia de conducere deţinută anterior", se arată în decizia irevocabilă a instanţei supreme.

Tena Tulitu a fost adjunct al prim-procurorului Parchetului Tribunalului Dolj.

Prin aceeaşi decizie, instanţa supremă a anulat hotărârea nr. 550 din 26 martie a Plenului CSM şi a admis contestaţia formulată de Ioana Sandu împotriva hotărârii din 31 din 5 februarie a Secţiei pentru procurori a CSM pe care a anulat-o.

Instanţa supremă a obligat CSM să dispună reintegrarea Ioanei Sandu în funcţia de conducere deţinută anterior.

Ioana Sandu a fost procuror şef al Secţiei Judiciare a Parchetului doljean.

Tot prin Decizia 4455, ICCJ a anulat hotărârea nr. 552 din 26 martie a Plenului CSM şi a admis contestaţia formulată de Gheorghe Stoian împotriva hotărârii nr.29 din 5 februarie a Secţiei pentru procurori pe care a anulat-o.

Şi în acest caz, ICCJ a obligat CSM să dispună reintegrarealui Stoian în funcţia de conducere deţinută anterior. Stoina a fost prim-procuror al Parchetului Tribunalului Dolj.

Destituirea celor trei a survenit scandalului generat de cazul Serghei Gorbunov, moldoveanul suspectat de implicare în atacul armat din ianuarie, din Braşov, care fusese eliberat din Penitenciarul Craiova pentru a-şi face operaţie de glaucom, medicii avertizând că şi-ar putea pierde vederea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici