Procurorul Lucian Papici pleacă de la DNA şi revine la Parchetul Tribunalului Timiş

Procurorul Lucian Papici, care a instrumentat dosarul Referendumului, îşi încetează activitatea la Direcţia Naţională Anticorupţie de la sfârşitul lunii august, urmând să revină la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, decizia fiind luată de Secţia de procurori a CSM, la solicitarea magistratului.

1592 afișări
Imaginea articolului Procurorul Lucian Papici pleacă de la DNA şi revine la Parchetul Tribunalului Timiş

Procurorul Lucian Papici pleacă de la DNA şi revine la Parchetul Tribunalului Timiş (Imagine: Liviu Untaru/Mediafax Foto)

Lucian Papici, procuror şef al Serviciului pentru efectuarea urmăririi penale în cauze de corupţie din cadrul Secţiei I a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), îşi va înceta activitatea în cadrul structurii centrale începând cu 31 august, conform deciziei luate de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în şedinţa de marţi.

"Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât continuarea activităţii domnului procuror Papici Lucian Gheorghe la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş (unitate de parchet de la care provine), începând cu data de 31 august 2015. Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât eliberarea domnului procuror Papici Lucian Gheorghe din funcţia de procuror şef al Serviciului pentru efectuarea urmăririi penale în cauze de corupţie din cadrul Secţiei de combatere a corupţiei -DNA, începând cu data încetării activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie", se precizează în decizia membrilor CSM.

Conform unor surse judiciare, hotărârea CSM a fost luată ca urmare a unei solicitări făcute de procurorul Lucian Papici.

Mandatul lui Papici ca şef al Serviciului pentru efectuarea urmării penale în cauze de corupţie din cadrul Secţiei I DNA era până în noiembrie 2016.

Procurorul Lucian Papici a instrumentat dosarul Referendumului, în care sunt judecaţi Liviu Dragnea şi alţi 70 de inculpaţi pentru fraude la referendumul din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. În acest caz, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) l-au condamnat, în 15 mai, pe Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, la un an de închisoare cu suspendare. Apelul formulat de procurori şi de inculpaţii condamnaţi în dosar se va judeca pe 28 septembrie la instanţa supremă.

Un scandal legat de delegarea procurorului Lucian Papici la şefia Secţiei I a Direcţiei Naţionale Anticorupţie a izbucnit în 2013. În a doua jumătate a lunii septembrie 2013, Laura Codruţa Kovesi înainta procurorului general al României, Tiberiu Niţu, propunerea care îl viza pe Papici. În 23 septembrie 2013, Niţu îi prelungea delegarea lui Papici la şefia Secţiei I din DNA.

O săptămână mai târziu, în 2 octombrie 2013, Niţu lua decizia de încetare a delegării procurorului Papici şi a adjunctului acestuia, Mariana Alexandru, în locul lor fiind delegaţi procurorii Iuliana Bendeac, ca şef de secţie, şi Viorel Cerbu, ca adjunct.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie preciza că încetarea delegării procurorului Lucian Papici şi a adjunctei acestuia la conducerea Secţiei de combatere a corupţiei din DNA a avut în vedere faptul că ministrul Justiţiei a transmis CSM propunerile de numire în funcţii de conducere la Direcţie.

Niţu informa Direcţia Naţională Anticorupţie printr-un fax că delegarea lui Papici încetează din 2 octombrie 2013, dată de la care funcţia este ocupată de procurorul Iuliana Bendeac, pe o perioadă de şase luni.

În replică, DNA reclama că, pentru delegarea procurorilor Bendeac şi Cerbu la şefia Secţiei de combatere a corupţiei nu a fost solicitată, în prealabil, recomandarea şefului Direcţiei.

În siajul disputei iscate între structurile din subordinea Ministerului Justiţiei au apărut trimiteri la cauzele instrumentate de Papici, unul dintre acestea fiind cel cunoscut ca dosarul Referendumului.

Mai mult, chiar premierul Victor Ponta l-a catalogat pe Papici drept "procuror băsist, morarist". "Nu ştiu cine a fost demis, Papici, marele băsist, morarist. N-a fost demis, i s-a terminat mandatul. Şi lui Băsescu îi expiră mandatul, ce facem, îi ţinem pe toţi la nesfârşit? Că moare ţara fără ei, să mai facă şi ei un dosar. Că şefi din aştia puşi de Băsescu, care trebuie să stea încă o sută de ani după ce pleacă el... Stă şi el procuror simplu, că nu s-a născut şef. S-a terminat şi dosarul, gata, a ajuns la doamna Kovesi. Pa şi la revedere. De ce trebuie să-i ţinem pe toţi băsiştii care au făcut dosare politice după ce le-a expirat mandatul? Eu susţin că Daniel Morar, cu Papici şi cu ai lui au făcut dosare politice anul trecut, când au luat oamenii şi i-au pus să jure cu mâna pe Biblie pentru că au votat la referendum, sunt dosare de poliţie politică. Am spus-o şi o spun mereu. Să se supere Macovei şi mama lui Macovei", spunea Ponta.

În acest context tensionat, procurorul Lucian Papici a cerut CSM să-i apere reputaţia. În 8 octombrie 2013, Plenul Consiliului decidea că reputaţia profesională a procurorului DNA a fost afectată de afirmaţiile premierului.

De asemenea, şeful statului declara, în 7 octombrie 2013, că "prin ceea ce a comandat premierul Victor Ponta, a transmis ministrul Justiţiei şi a executat procurorul general" s-au încălcat legea şi acordul de cooperare dintre preşedinte şi premier.

Traian Băsescu menţiona că, potrivit Constituţiei, şeful statului trebuie să vegheze la buna funcţionare a instituţiilor, iar dialogul său cu procurorul general se înscrie în această prevedere. "Uneori îl sun eu pe procurorul general, alteori mă sună el pe mine, în probleme care ţin de obligaţile relaţiilor de serviciu. Spre exemplu, după unii comentatori, când sunt informat de procurorul general ce s-a discutat în cadrul procesului de evaluare, monitorizare pe care îl face Uniunea Europeană, eu ar trebui să închid telefonul", susţinea Băsescu.

Finalmente, pe 20 noiembrie 2013, procurorul Papici a rămas la DNA, fiind numit de CSM ca şef al Serviciului pentru efectuarea urmării penale în cauze de corupţie din cadrul Secţiei I. În funcţiile de procuror-şef şi, respectiv, procuror-şef adjunct ai Secţiei I din DNA, CSM i-a avizat favorabil pe magistraţii Gheorghe Popovici şi Dănuţ Volintiru, în timp ce Mariana Alexandru a fost numită procuror-şef adjunct la Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie. Asta după ce ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a decis, în urma consultărilor avute cu şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi, şi cu procurorii Iuliana Bendeac şi Viorel Cerbu, retragerea propunerii de numire a acestora.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici