- Home
- Social
- (16.05.2020, 10:27)
- Gabriela Antoniu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Proprietarii de terase mai au de aşteptat. De ce nu vor putea deschide săptămâna viitoare
- De luni, 18 mai, dacă eşti proprietar de terase, vei avea de ales să respecţi fie legea, fie ordonanţa care stabileşte măsurile ce trebuie respectate pe timpul stării de alertă
- Pentru rezolvarea acestei dileme, OUG 68/2020 trebuie abrogată fie de Parlament, fie de Guvern
- Procedura abogării prin Parlament ar dura cel puţin 5 zile, pe când prin decizie a Guvernului doar o zi dacă există bunăvoinţă
3901 afișări
Proprietarii de terase mai au de aşteptat. De ce nu vor putea deschide săptămâna viitoare
Dacă deţii o terasă sau eşti un fan al acestora, trebuie să ştii că dubla reglementare a stării de alertă te-ar putea împiedica sa faci bani sau să te bucuri de relaxare cel puţin o săptămână începând de luni, iar singurul care ar putea lua o decizie rapidă este Guvernul.
Şi asta pentru că de luni, 18 mai, vei avea de ales să respecţi fie legea, fie ordonanţa care stabileşte regulile pe timpul stării de alertă. Cu alte cuvinte, ai de ales dacă pierzi bani sau câştigi bani. Dar iată povestea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Are Europa nevoie de arme nucleare? Macron e gata „să deschidă o dezbatere” privind apărarea solului european
-
Delegaţie Hamas, aşteptată luni la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Gaza
-
Biden a discutat duminică cu Netanyahu
-
Prinţul Paul al României prins în Malta. Proceduri de extrădare în curs
Guvernul a emis joi OUG 68/2020, în baza căreia Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a declarat prin Hotărârea 24/2020 stare de alertă începând din 15 mai şi a instituit o serie de măsuri de distanţare socială şi protecţie sanitară, dar fără a stabili şi sancţiuni.
Printre aceste măsuri se număra şi decizia ca terasele să rămână închise. Punctul 6 al anexei la decizia CNSU prevede că “este suspendată temporar activitatea de servire şi consum al produselor în spaţiile comune de servire a mesei din interiorul restaurantelor, hotelurilor, motelurilor, pensiunilor, cafenelelor sau altor localuri publice, cât şi la terasele din exteriorul acestor locaţii”. OUG 68/2020 care stă la baza acestei decizii este deja în vigoare începând de vineri, 15 mai.
Tot vineri, preşedintele Iohannis a promulgat legea privind starea de alertă iniţiată de Guvern şi aprobată cu modificări de Parlament. Această lege a fost publicată în Monitorul Oficial la scurt timp după promulgare şi va intra în vigoare luni, 18 mai.
Articolul 8 al acestei legi prevede că “pe durata stării de alertă se poate suspenda consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, atât în interiorul, cât şi la terasele din exteriorul acestora. (2) Pe durata stării de alertă poate fi permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice care nu se consumă în spaţiile menţionate la alin. (1), cu excepţia teraselor unde se respectă măsurile de protecţie sanitară”.
În aceste condiţii, proprietarii şi iubitorii de terase se pot întreba, pe bună dreptate, cum ar trebui să procedeze începând de luni: să respecte prevederile ordonanţei sau ale legii? Dacă respectă ordonanţa, pierd bani, dacă respectă legea, câştigă bani.
Pentru rezolvarea acestei dileme a proprietarilor de terase, autorităţile trebuie să abroge OUG 68/2020, având în vedere că specialiştii consultaţi de MEDIAFAX spun că legea aprobată de Parlament are întâietate.
Numai că anularea OUG 68 /2020 nu se se face pocnind din degete. Dacă se alege varianta respingerii ordonanţei prin lege aprobată de Parlament, procedurile constituţionale durează cel puţin 5 zile. Iar legea privind starea de alertă este cel mai bun exemplu.
Presupunând că luni 18 mai, Parlamentul decide în procedură de urgenţă să respingă ordonanţa printr-un proiect de lege, paşii de parcurs sunt următorii: prima Cameră sesizată, Senatul, trebuie să convoace Biroul Permanet pentru trimiterea ordonanţei la comisiile de specialitate pentru avize şi întocmirea raportului de fond. Presupunând că acest lucru se întîmplă într-o singură zi, raportul de fond este trimis plenului şi aprobat. Odată adoptat de plenul Senatului, proiectul de lege privind respingerea OUG 68 este trimis la Camera Deputaţilor, camera decizională, unde se reia aceeaşi procedură. Deci cel puţin încă o zi.
După ce proiectul va fi adoptat de Cameră, va fi depus la Secretariatul General pentru două zile, timp în care se va aştepta o eventuală contestare la CCR. Dacă este contestată, legea de respingere a ordonanţei nu mai este trimisă la promulgare. Dacă preşedintele refuză promulgarea şi o retrimite Parlamentului, procedura se reia. Dacă e promulgată, legea de respingere a OUG 68/2020 se publică în Monitorul Oficial şi intră în vigoare la trei zile după publicare, respectiv luni, 25 mai.
Aşadar, varianta respingerii OUG 68/ 2020 înseamnă cel puţin o săptămână de incertitudine pentru proprietarii de terase. Există însă varianta rapidă a abrogării OUG 68 printr-o altă ordonanţă de urgenţă, care ar putea intra în vigoare în aceeaşi zi în care a fost emisă de Guvern.
Conform Constituţiei, “Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere (...) (7) Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat (…)”.
Deci soluţii legale există. Totul depinde însă de bunăvoinţa şi rapiditatea premierului Orban şi a Cabinetului său de a respinge OUG 68/2020.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Serviciile secrete ale SUA spun că Putin nu a ordonat uciderea lui Navalnîi
Citește pe www.zf.ro: Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu mersul obligatoriu la birou. ”Absolut toţi angajaţii vor să vină la birou când vor ei şi să lucreze de unde vor ei”
Citește și: Analiza ministrului Sănătăţii după prima zi de libertate: ”Ar fi păcat să anihilăm această evoluţie bună” / Reacţia lui Nelu Tătaru după protestul din Piaţa Victoriei
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe