Raport CE pe justiţie: România nu a fost capabilă să menţină ritmul reformei

Raportul interimar al Comisiei Europene privind justiţia în România va arăta că ţara nu a fost capabilă să menţină ritmul reformei, dar că anul trecut lupta împotriva corupţiei a cunoscut o uşoară ameliorare, transmite, miercuri, corespondentul RFI la Bruxelles.

66 afișări
Imaginea articolului Raport CE pe justiţie: România nu a fost capabilă să menţină ritmul reformei

Raport CE pe justiţie: România nu a fost capabilă să menţină ritmul reformei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"În ultimele şase luni, România nu a fost capabilă să menţină ritmul reformei înregistrat la jumătatea anului 2009 şi nici ritmul angajamentelor luate", arată un proiect al raportului consultat de RFI.

Textul indică întârzieri în discuţiile parlamentare interne privind cele două Coduri de procedură civilă şi penală, asupra cărora Bruxelle-ul se pronunţă anual.

Direcţia Naţională Anticorupţie a înregistrat însă rezultate bune, mai spune raportul, un progres care se menţine faţă de anii trecuţi.

De altfel, spune RFI, citând din document, dosarele penale privind combaterea marii corupţii au crescut cu o treime în 2009 faţă de 2008.

Raportul interimar şi pur factual al Comisiei Europene este aşteptat să fie dat publicităţii la începutul săptămânii viitoare. Între timp, documentul redactat ca în fiecare an de Secretariatul General al CE se află pentru moment în consultare internă între diferitele servicii.

La fel, o copie a fost trimisă ambasadorilor român şi bulgar pe lângă UE, aceştia fiind aşteptaţi să-şi exprime o opinie sau să intervină cu mici modificari, care având în vedere caracterul pur factual al documentului, vor ţine mai degrabă de formă decât de fond.

CE speră să adopte rapoartele interimare pe tema justiţiei pentru România şi Bulgaria în săptămâna 22-26 martie, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al CE, Mark Gray, adăugând că, la fel ca în anii precedenţi, raportul va conţine elemente factuale, dar nu şi o evaluare politică.

"Rapoartele nu vor fi publicate în această săptămână, dar credem că ele vor fi adoptate în săptămâna cuprinsă între 22-26 martie", a spus Gray.

El a amintit că rapoartele vor fi "factuale", conţinând progresele înregistrate în ultimele şase luni.

"Nu va fi o evaluare politică, aceasta fiind cuprinsă în raportul din vară", a mai spus el.

Raportul global privind reforma justiţiei şi combaterea corupţiei în România şi Bulgaria este aşteptat doar în vara acestui an, acela va cuprinde şi elemente politice. România şi Bulgaria nu vor scăpa curând de această monitorizare a reformei justiţiei, conditia sineqvanon a aderării lor europene în 2007.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici