Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare intră în faliment. Borza, propus lichidator judiciar: Este posibil să refuz

Tribunalul Mehedinţi a decis, joi, intrarea Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) în faliment şi a desemnat lichidator judiciar provizoriu Euro Insol SPRL, casa de insolvenţă condusă de Remus Borza, actual administrator judiciar al Hidroelectrica.

Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare intră în faliment. Borza, propus lichidator judiciar: Este posibil să refuz

Borza a declarat însă pentru MEDIAFAX că a aflat din presă de decizia instanţei şi că va discuta subiectul luni cu acţionarul majoritar al RAAN, Ministerul Energiei, fiind tentat să refuze mandatul.

"Eu nu am cerut şi nici nu mi s-a propus, eu am aflat din presă că lichidator judiciar a fost desemnată Euro Insol SPRL. Şi nici nu ştiu cine m-a propus. O să discut luni cu acţionarul majoritar, Ministerul Energiei. Primul impuls este să refuz, nu vreau să am pe conştiinţă falimentul RAAN şi destinele oamenilor de acolo. Am termen legal zece zile să accept sau să refuz mandatul. Recunosc, acum doi ani mi-am arătat interesul, dar pentru reorganizarea regiei, când ar mai fi avut o şansă de salvare. Însă la acel moment acţionarul a preferat pe altcineva. Este o întreprindere strategică cu risc, nu o poţi da pe mâna oricui să o taie la fier vechi, decuplarea instalaţiilor de acolo nu se poate face de orice nepriceput. Cert este că Euro Insol nu s-a asociat niciodată cu falimentul, noi salvăm companiile, nu le îngropăm", a afirmat Borza.

RAAN a produs apă grea necesară producţiei de electricitate în reactoarele nucleare ale centralei de la Cernavodă, operată de compania de stat Nuclearelectrica, dar şi energie termică pentru reţeaua centralizată de termoficare a municipiului Drobeta-Turnu Severin.

Anul trecut, prin OUG, întregul stoc de apă grea al companiei - suficient pentru a asigura necesarul centralei nucleare de la Cernavodă pentru următorii 50 de ani - a fost mutat în patrimoniul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.

RAAN se afla în insolvenţă din septembrie 2013, administrator judiciar fiind casa de insolvenţă Tudor& Asociatii. Pe lista creditorilor întocmită de administratorul judiciar al companiei la momentul declanşării procedurii de insolvenţă se aflau peste 300 de societăţi comerciale, dar şi instituţii publice şi administraţii locale şi bănci care au avut relaţii contractuale cu regia. La momentul intrării în insolvenţă RAAN avea datorii de 1,2 miliarde de lei.

În 1 noiembrie 2015, 1.525 de angajaţi ai RAAN au fost disponibilizaţi, ei primind ajutor de şomaj timp de doi ani şi un venit de completare până la cel mult 1.700 de lei lunar, în funcţie de vechime.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
RAAN ,
FALIMENT ,
insolventa ,
Activităţi Nucleare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Cum a fost posibil aşa ceva?! Anunţul despre cântăreţul Grigore Leşe, făcut în urmă cu scurt timp. Informaţia a fost confirmată şi pe contul său de Facebook