Salariile directorilor de companii de stat, reduse la maximum 4.800 lei

Salariile directorilor de companii de stat vor fi reduse la nivelul indemnizaţiei unui secretar de stat, de la 20.000-28.000 lei la 4.800 lei, iar indemnizaţiile şefilor de regii subordonate consiliilor locale şi judeţene vor fi plafonate la salariul unui vicepreşedinte de consiliu, de 3-4.000 lei, respectiv al unui viceprimar.

Salariile directorilor de companii de stat, reduse la maximum 4.800 lei

Premierul Emil Boc a precizat, într-o conferinţă de presă susţinută la Guvern, că remuneraţia va fi redusă la maximum 4.800 lei şi în cazul şefilor de agenţii guvernamentale şi al regiilor autonome.

La nivelul regiilor şi societăţilor subordonate consiliilor locale, indemnizaţiile şefilor nu vor depăşi salariul viceprimarului.

"Prin asta înţelegem să punem stop acestor bugetari de lux, pentru că într-adevăr sumele pe care le primeau erau total disproporţionate în raport cu ceea ce înseamnă salariile altor categorii ale populaţiei în momentul de faţă în România", a spus Boc.

El a arătat că directorii companiilor de stat au încasat până în prezent salarii lunare cuprinse între 20.000 lei, la Autoritatea Aeronautică Civilă Română şi Registrul Auto Român, 27.000 lei, la Hidrolecetrica, şi 28.000 lei, la Romgaz.

"Ordonanţa domnului Tăriceanu avea două componente: o parte fixă şi una mobilă. Iar acea mobilă a fost lăsată şi amânată în ultima şedinţă de guvern până la 1 mai anul viitor. Practic, noi am eliminat orice parte flexibilă, am spus o singură cifră la care ne raportăm, cea de secretar de stat, pentru că de la data ordonanţei lui Tăriceanu nu au scăzut salariile şefilor de agenţii. Deci, a fost practic nulă ca eficienţă. Această ordonanţă va pune pentru prima dată ordine în acest domeniu şi va restabili bunul simţ, ca să spun direct", a afirmat Boc.

Şi indemnizaţiile membrilor Consiliilor de Administraţie din companiile de stat şi regiile autonome vor fi reduse.

Guvernul a decis, marţi, prin ordonanţă de urgenţă, ca indemnizaţiile membrilor Consiliilor de Administraţie din companiile de stat şi regiile autonome să fie reduse drastic, la un nivel de 1% din salariul directorilor acestor societăţi. În acelaşi timp, salariile directorilor de companii de stat au fost diminuate la nivelul indemnizaţiei unui secretar de stat, de la 20.000-28.000 lei la 4.800 lei.

Şeful Guvernului a arătat că este nevoie şi de solidaritate din partea demnitarilor prezenţi în CA, care trebuie să "strângă cureaua" într-o perioadă dificilă.

Membrii Consiliilor de Administraţie din companiile de stat şi regiile autonome care nu vor accepta plafonarea indemnizaţiilor la echivalentul a 1% din salariul directorilor vor fi înlocuiţi cu persoane în cazul cărora prezenţa în CA va reprezenta o atribuţie de serviciu, a declarat premierul Boc, într-o conferinţă de presă susţinută la Guvern.

"Noi sperăm să găsim o solidaritate la cei care sunt în consilii de administraţie. Au primit sume foarte importante de bani, de 40-50 milioane lei vechi pentru simpla participare la un CA. Cred că un an de zile pot da semnalul solidarităţii. Dacă nu, vor fi înlocuiţi cu alţii care evident vor avea ca şi atribuţie de serviciu în schema postului participarea în aceste consilii de administraţie. Noi sperăm însă în acest element de solidaritate pe care ţara îl cere", a spus Boc, într-o conferinţă de presă.

Întrebat de presă dacă se aşteaptă la un val de demisii din partea actualilor membrii de CA, premierul a răspuns că se aşteaptă "la un val de solidaritate".

Citeşte şi

Berceanu îi va elibera din funcţie pe cei 24 de şefi ai companiilor din subordinea Transporturilor



comentează şi tu Momentan sunt 17 comentarii
Taguri:
salariu ,
companii de stat ,
reducere ,
regii autonome ,
secretar de stat
COMENTARII
  • mido 27 dec 2008

    bani prea multi la bugetul de stat nu prea aduce aceasta masura , prin reducerea salariilor directorilor societatilor comerciale unde statul este actionar majoritar mai mult se pierde decit se cistiga deoarece scad toate contributiile si impozitul care bineinteles sunt bani ce intra la buget , dar aceasta reducere a salariilor nu garanteaza o crestere a profitului acestor societati sau o reducere a tarifelor a serviciilor prestate de acestea . in consecinta nu va bucurati de o reducere a acestor salarii deoarece masuri de genul acesta promoveaza incompetenta fara vreun castig la bugetul de stat . se cistiga bani la bugetul de stat prin reducerea salariilor acelor directori de agentii care sunt platiti direct din buget si nu prin reducerea salariilor directorilor societatilor cu autofinantare (aici se pierde prin aceste masuri) , ar trebui introdus un sistem coerent de evaluare a performatelor manageriale a acestor directori si platiti in functie de acesta si din punctul meu de vedere poate cistiga oricat daca am si eu de cistigat de pe urma performantelor manageriale a acestuia ( profit , cheltuieli reduse, tarife mici la serviciile prestate etc.)

  • liviu 26 dec 2008

    practic daca nu veti reduce si salariile celorlalti sefi din sectorul de stat, aceste masuri vor fi "frectie la un picior de lemn". aici se pot obtine economii importante: salariile directorilor adjuncti, sefilor de servicii sunt exagerat de mari

  • liviu 26 dec 2008

    domnule boc, ai luat niste masuri foarte bune cu reducerea salariilor directorilor (nu munceau nici pe jumatate cati bani luau). insa trebuie sa continui pe aceeasi linie si sa reduceti si salariile celorlalti directori adjunctii, a sefilor de servicii si birouri din unitatile cu capital de stat, din institutii, pentru ca au salarii foarte, foarte mari (nu numai directorii generali au salariile prea mari, ci si celelalte esaloane de conducere). s-ar economisii foarte multi bani cu salariile nejustificat de mari ale acestor sefi care nu muncesc nici pe jumatate din cat pot castiga (exemplu: s-a ajuns ca un sef de serviciu din sectorul energetic sa ia 50 milioane lei net, fara sa muncesca prea mult)

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa