- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Salvamontiştii nu au ajuns la elicopterul israelian prăbuşit în zona Fundata-Zărneşti
Şeful Serviciului Salvamont Bran, Fănică Boboc, revine asupra declaraţiei potrivit căreia au fost găsite patru cadavre la locul prăbuşirii elicopterului israelian, precizând că salvamontiştii nu au reuşit să ajungă la locul accidentului, iar căutările vor fi reluate marţi dimineaţă.
Fănică Boboc a declarat luni seară corespondentului MEDIAFAX că echipele de salvamontişti nu au reuşit, până la lăsarea întunericului, să ajungă foarte aproape de epava elicopterului prăbuşit, însă căutările vor fi reluate marţi dimineaţă.
Şeful Salvamont Bran declarase iniţial că au fost găsite patru cadavre la locul unde s-a prăbuşit elicopterul israelian, iar aparatul de zbor a luat foc.
"Eu aşa am înţeles, că este vorba despre patru morţi. Nu am reuşit încă să ajungem foarte aproape de elicopter pentru că s-a înserat şi nu mai există vizibilitate. Vom relua căutările mâine (marţi - n.r.) dis de dimineaţă, a spus şeful Serviciului Salvamont Bran.
La ora transmiterii acestei ştiri, echipele de salvamontişti au fost cazate la o stână din apropiere şi vor relua căutările marţi dimineaţă.
Jandarmii montani din Braşov şi Dâmboviţa au început, luni seară, căutările elicopterului prăbuşit în zona Fundata - Zărneşti, pe teritoriul judeţului Braşov.
Ciprian Aldea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov, declarase anterior corespondentului MEDIAFAX că echipele de jandarmi montani nu se vor retrage, ci vor continua căutările şi în cursul nopţii, pe cât este posibil.
"Nu se vor retrage echipele. Vor porni şi alte echipe pentru a-i suplimenta pe cei 16 jandarmi montani trimişi în misiune şi pentru a le duce provizii", a spus Aldea.
Primarul localităţii Bran, Gheorghe Hermeneanu, a declarat că epava elicopterului nu mai arde, ci doar fumegă, astfel că echipele de căutare îşi pot da seama de locul unde se află aceasta după mirosul de fum.
Potrivit sursei citate, pe drum, spre locul de la baza poienii Guţanu, sunt camioane militare cu echipamente şi provizii pentru echipele de căutători.
Hermeneanu a declarat că, din informaţiile pe care le are, se pare că elicopterul s-a lovit de stânci.
MApN a anunţat că un elicopter israelian de tip CH 53 care avea la bord şase militari israelieni şi unul român a pierdut legătura radio cu centrul de Raportare Control al exerciţiului aerian, ulterior epava aparatului de zbor fiind localizată din aer în zona Fundata - Zărneşti..
-
Blaga, Olteanu, Marko şi Videanu, audiaţi la instanţa supremă în dosarul privatizărilor strategice
Social astăzi, 10:12
Vasile Blaga, Bogdan Olteanu, Marko Bela şi Adriean Videanu, foşti miniştri în guvernul Tăriceanu, au venit, marţi, la ICCJ pentru a da declaraţii, în calitate de martori, referitoare la discuţiile care au avut loc într-o şedinţă de Guvern din 2005 privind privatizările unor companii româneşti. citeşte tot
-
Cazul femeii dispărute la Constanţa: Cadavrul acesteia, găsit de anchetatori într-o lizieră
Cadavrul soţiei unui politician turc dispărută la începutul lunii mai, la Constanţa, a fost găsit de anchetatori într-o lizieră, după ce unul dintre cei doi bărbaţi reţinuţi în acest caz, între care şi fratele victimei, a declarat la audieri unde s-ar afla trupul, au afirmat surse judiciare. citeşte tot





Pe salvamontistii din Bran sm avut ocazia sa-i cunosc, sunt niste profesionisti . Pentru cei ce neavizati de mai jos nu pot sa le spun decat ca fac pate dintre cei care merg la munte pentru a face mici si a bea bere. Baieti urcati intai si voi pe jos macar un deal si apoi faceti comentarii ....
elicopterul s-a prabusit in bucegi nicidecum in fundata. Poate Simon. Sunt din Simon si au trecut mai mult de 10 autospeciale aseara
ESTE INADMISIBIL SA SE PLANGA ECHIPELE DE CAUTARI, CA NU S-A AJUNS LA O EPAVA DIN MUNTII NOSTRII NICI PANA LA ACEASTA ORA. ASTA NU MAI ESTE PROFESIONALISM. SALVAMONTISTII DORM LA O STANA SI JANDARMII CAUTA.
SI IN PLUS VA ROG SA FOLOSITI UN VOCABULAR CIVILIZAT INDIFERENT DE OPINII.