Şeful OMS: Omicron „rămâne un virus periculos”, mai ales pentru persoanele nevaccinate. Răspândirea virusului poate duce la apariţia unei variante mai grave

  • Tedros Adhanom Ghebreyesus, şeful OMS: „Omicron, care provoacă simptome mai puţin grave decât varianta Delta, rămâne un virus periculos, mai ales pentru cei nevaccinaţi”.
  • Specialistul mai spune şi că răspândirea virusului duce la creşterea riscului de apariţie unei variante mai „mortale”.
10985 afișări
Imaginea articolului Şeful OMS: Omicron „rămâne un virus periculos”, mai ales pentru persoanele nevaccinate. Răspândirea virusului poate duce la apariţia unei variante mai grave
„Nu trebuie să lăsăm acest virus să se răspândească, nici să abandonăm lupta, mai ales că sunt atâtea persoane nevaccinate. În Africa, peste 85% din populaţie nu a fost vaccinată”, a spus Ghebreyesus miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, conform France24.
 
„Nu e momentul să ne oprim, nici să lăsăm jos garda şi să îi spunem acestui virus că este binevenit”, a completat Michael Ryan, responsabil cu gestionarea situaţiilor de urgenţă din cadrul OMS. 
 
Şeful OMS mai spune că nu putem pune capăt fazei acute ale pandemiei dacă nu creştem rata vaccinării. Acesta ca vrea ca fiecare stat să aibă 70% din populaţie vaccinată până la mijlocul anului. 
 
„O creştere a răspândirii variantei Omicron înseamnă mai multe spitalizări, decese şi oameni şomeri, inclusiv personal medical şi din Educaţie, precum şi un risc crescut de apariţie a unei variante mai severe: mai transmisibilă şi cu o rată de mortalitate mai mare decât Omicron”, conchide Tedros Adhanom Ghebreyesus.
 
 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici