Sorin Cîmpeanu, despre meditaţii: „Sunt peste tot. Şi în Franţa, şi în Japonia şi în Germania”

  • Sorin Cîmpeanu a spus că pierderile educaţionale din perioada pandemiei sunt foarte mari.
  • Sorin Cîmpeanu: „Meditaţiile nu sunt un atribut al sistemului de învăţământ din România.”
271 afișări
Imaginea articolului Sorin Cîmpeanu, despre meditaţii: „Sunt peste tot. Şi în Franţa, şi în Japonia şi în Germania”

Sorin Cîmpeanu, despre meditaţii: „Sunt peste tot. Şi în Franţa, şi în Japonia şi în Germania”

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a spus că pierderile educaţionale din perioada pandemiei sunt foarte mari. Referindu-se la meditaţiile la care sunt nevoiţi unii părinţi să apeleze, ministrul a precizat că acestea nu sunt specifice sistemului de învăţământ românesc, fiind întâlnite peste tot.

„Pierderile educaţionale au fost mari şi foarte mari. Pierderile educaţionale au fost neuniform distribuite, există această inechitate. Principala problemă a sistemului de învăţământ din România nu este performanţa, ci este inechitatea, este lipsa unui acces echitabil la un învăţământ de calitate. Aceste diferenţe au existat dintotdeauna, aceste diferenţe există şi în alte sisteme de învăţământ din lume, în toate sistemele de învăţământ din lume. Meditaţiile, să ştitţi, că nu sunt un atribut al sistemului de învăţământ din România, meditaţiile sunt peste tot, şi în Franţa, şi în Japonia, şi în Germania, deci meditaţiile există. Sunt foarte pragmatic în abordare, nu vreau să fiu ipocrit şi să spun că vom ajunge în momentul în care vom interzice părinţilor să consilideze pregătirea propriilor copii. Acest lucru este o absurditate şi nu se face niciunde în lume”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Acesta a spus că soluţia o reprezintă meditaţiile organizate în şcoli, pe modelul orelor remediale.

„Ce putem face? Să venim din resursele statului, în paralel, cu meditaţii organizate sistemic, la nivelul şcolii. Avem aceste ore remediale, care funcţionează nu atât de bine pe cât ne-am dori, nu ne aşteptăm să recuperăm toate aceste pierderi suferite pe perioada de pandemie. Vom extinde acest program de ore remediale, atât în timp la nivelul anului şcolar următor şi sunt covins că va fi nevoie şi după anul şcolar 2021-2022 pentru că sunt pierderi foarte mari, nu trebuie să negăm acest aspect. La ore remediale participă un număr mic de elevi, care duc aceste ore mai degrabă spre sistemul meditaţiilor plătite de către stat, trebuie extins atât în timp, cât şi numersic, pentru că cei care au suferit pierderi cu siguranţă sunt mult mai mulţi decât cei 250.000 de elevi care au reclamat aceste pierderi”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici