Sorin Grindeanu, despre o posibilă remaniere: Nu avem niciun motiv să nu fim mândri de ce am realizat

Premierul Sorin Grindeanu a declarat marţi, la Bistriţa, că nu au existat discuţii despre remaniere pentru că „nu există niciun motiv să nu fie mândri de realizări”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1105 afișări
Imaginea articolului Sorin Grindeanu, despre o posibilă remaniere: Nu avem niciun motiv să nu fim mândri de ce am realizat

Sorin Grindeanu, despre o posibilă remaniere: Nu avem niciun motiv să nu fim mândri de ce am realizat (Imagine: Marian Ilie/ Mediafax Foto)

Întrebat de jurnalişti dacă la întâlnirea de la Sinaia, desfăşurată joi, în 6 aprilie, unde au fost prezente conducerile PSD şi ALDE, au existat discuţii despre remaniere, premierul Sorin Grindeanu a declarat că a fost analizată activitatea Guvernului şi nu ar exista niciun motiv „să nu fie mândri de realizări”.

„Nu am avut niciun fel de discuţii la Sinaia decât despre remaniere. S-a tras linie, ceea ce este normal, la trei luni, noi având măsurile de guvernare foarte clar scrise în calendar, ceea ce trebuie să facem în fiecare trimestru. Am analizat ceea ce s-a făcut în primul trimestru şi nu avem niciun motiv să nu fim mândri de măsurile pe care le-am promis oamenilor şi pe care le-am adoptat”, a răspuns premierul.

Grindeanu a mai spus că pentru următoarele trei luni Guvernul are în portfoliu o serie de legi „extrem de importante” pentru care vrea acordul Parlamentului, una dintre ele vizând înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii al României.

„Putem vorbi de legea prevenţiei, de legea salarizării unitare, de acea lege pentru Fondul Suveran pentru că vreau să meargă în Parlament cu acest lucru, nu prin hotărâri sau ordonanţe de urgenţă - sunt trei lucruri extrem de importante la care trebuie făcut un dialog continuu cu Parlamentul astfel ca sfârşitul sesiunii parlamentare să ne prindă cu toate aceste legi importante şi pe care le-am promis oamenilor şi ni le-am asumat, adoptate”, a mai spus Sorin Grindeanu.

Premierul Sorin Grindeanu a participat, marţi, la o întâlnire care marchează 25 de ani de la înfiinţarea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici