Studenţii din Iaşi îi cer lui Tudorel Toader demisia: „Se pregăteşte boicotarea admiterii la universitate”

Liga Studenţilor Iaşi îi solicită lui Tudorel Toader să îşi depună „urgent” demisia din funcţia de rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi anunţă că „se pregătesc acţiuni de boicotare a admiterii la universitate”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

3096 afișări
Imaginea articolului Studenţii din Iaşi îi cer lui Tudorel Toader demisia: „Se pregăteşte boicotarea admiterii la universitate”

Studenţii din Iaşi îi cer lui Tudorel Toader demisia: „Se pregăteşte boicotarea admiterii la universitate”

Potrivit unui comunicat de presă transmis joi de Liga Studenţilor Iaşi, studenţii îi cer demisia rectorului Tudorel Toader, fost ministru al Justiţiei, „având în vedere prejudiciile imense de imagine aduse de acesta comunităţii academice”.

Studenţii anunţă şi faptul că „se pregătesc acţiuni de boicotare a admiterii la universitate, mulţi elevi şi părinţi fiind determinaţi să nu mai aleagă cea mai veche universitate din ţară, atât timp cât Toader va rămâne rector”, se arată în comunicat.

Totodată, organizaţia face apel la toţi cei care au susţinut mişcarea civică anticorupţie, în special la studenţii şi profesorii care au votat la referendumul pe justiţie, să susţină demersurile lor, de îndepărtare a lui Tudorel Toader din funcţia de rector.

„Demisia sa este mai mult decât necesară, fiind o continuare firească a dispariţiei de pe scena publică a lui Călin Popescu Tăriceanu (prieten intim cu Toader) şi a lui Liviu Dragnea, condamnat definitiv la 3 ani şi jumătate de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu”, mai scriu studenţii în comunicat.

Începând cu data de 25 aprilie, Tudorel Toader a revenit în poziţia de rector al Universităţii „Cuza”, după ce se autosuspendase din funcţie pentru a deveni ministru al Justiţiei.

Asistentul universitar la Universitatea „Al.I.Cuza” din Iaşi, Andrei Stipiuc a postat pe Facebook un text în care îşi arată dezamăgirea cu privire la ceea ce se întâmplă în universitate, spune că se gândeşte să plece la cules de căpşuni şi că îşi va da demisia „dacă acest personaj sinistru încă mai este ţinut în braţe ca rector”. El face referire la Tudorel Toader, cel care a revenit la conducerea universităţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici