Tinerii care nu se prezintă la centrele militare pentru luarea în evidenţă, amendaţi cu 100-300 lei

Tinerii în vârstă de 18 ani care nu se prezintă la centrele militare în termenul legal de şase luni de la împlinirea acestei vârste pentru a fi luaţi în evidenţă vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 100 şi 300 lei, a decis Guvernul, argumentând că numărul tinerilor luaţi în evidenţă a scăzut mult.

625 afișări
Imaginea articolului Tinerii care nu se prezintă la centrele militare pentru luarea în evidenţă, amendaţi cu 100-300 lei

Tinerii care nu se prezintă la centrele militare pentru luarea în evidenţă, amendaţi cu 100-300 lei

Amenzile au fost introduse printr-un proiect de lege aprobat, miercuri, de Guvern şi care modifică Legea 395/2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat.

"Serviciul militar pe bază de voluntariat rămâne în vigoare, nu se schimbă nimic. Proiectul de lege instituie aplicarea unor amenzi pentru tinerii de 18 ani care, în termen de 6 luni de la împlinirea acestei vârste, nu se prezintă la centrele militare, pentru a fi luaţi în evidenţă. Amenzile sunt modice, între 100 şi 300 lei", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.

Ea a arătat că, în ultimii ani, numărul tinerilor care ar trebui incluşi în aceste evidenţe a început să scadă foarte mult.

Oficialul guvernamental a arătat totodată că în toate statele membre NATO care nu au serviciul militar obligatoriu sunt aplicate astfel de sancţiuni.

Proiectul de lege a fost trimis Parlamentului pentru aprobare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici