Trei vagoane ale unui tren de marfă care transportau motorină au deraiat

Trei vagoane ale unui tren de marfă care transporta motorină au deraiat, miercuri seară, în apropiere de Timişoara, pompierii spunând că nu există pericol de explozie.

349 afișări
Imaginea articolului Trei vagoane ale unui tren de marfă care transportau motorină au deraiat

Trei vagoane ale unui tren de marfă care transportau motorină au deraiat (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, Ionuţ Bocancea, a declarat corespondentului MEDIAFAX că trei vagoane ale unui tren care transporta motorină au deraiat, miercuri seară, în apropiere de Timişoara, în dreptul comunei Moşniţa Nouă.

"Vagonul al cincilea al unui tren care transporta motorină pe o linie ferată industrială a deraiat la un moment dat, iar apoi următoarele două au sărit de pe şine. Din fericire, nu este pericol de explozie", a declarat Ionuţ Bocancea.

La faţa locului, au fost chemate mai multe echipaje de pompieri, care vor asigura măsurile de prevenire sau stingere a unui eventual incendiu.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentr Situaţii de Urgenţă Banat, Sindia Vlaia, a declarat, la rîndul său, că patru echipaje de pompieri s-au deplasat în dreptul comunei Moşniţa Nouă pentru a asigura măsuri de prevenire şi stingere a unui eventual incendiu, chiar dacă motorina nu s-a scurs din vagoane.

Vlaia a adăugat că vagoanele deraiate urmează să fie golite, apoi repuse pe şine cu ajutorul unei macarale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici