Un băiat de 11 ani din Vâlcea a murit după ce a furat o maşină şi s-a răsturnat cu ea

Un băiat în vârstă de 11 ani din Vâlcea şi-a pierdut viaţa, joi seara, după ce a furat o maşină şi s-a răsturnat cu ea în zona unei hidrocentrale dintre localităţile Orleşti şi Ioneşti.

3663 afișări
Imaginea articolului Un băiat de 11 ani din Vâlcea a murit după ce a furat o maşină şi s-a răsturnat cu ea

Un băiat de 11 ani din Vâlcea a murit după ce a furat o maşină şi s-a răsturnat cu ea

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Sandra Dăscălete, a declarat că băiatul a furat maşina şi a fugit cu ea în zona râului Olt, unde s-a răsturnat.

„A avut loc un accident grav la limita dintre comunele Orleşti şi Ioneşti, în apropierea hidrocentralei. Un minor de 11 ani ar fi sustras maşina unor persoane din comuna Ioneşti şi s-a deplasat în zona digului cu aceasta, răsturnându-se ca urmare a manevrării defectuoase. Copilul a fost prins sub maşină”, a declarat reprezentantul IPJ Vâlcea.

Băiatul a avut parte de un sfârşit crunt.

„Copilul a fost aruncat în afara autoturismului şi strivit de maşina care se rostogolea”, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care băiatul a reuşit să fure maşina.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici