Un pădurar din Mureş, agresat şi sechestrat de hoţii de lemne

Un pădurar din Mureş a fost agresat şi sechestrat de un grup de persoane prinse în timp ce tăiau ilegal copaci în localitatea Tonciu, judeţul Mureş. Alţi 31 de angajaţi ai Romsilva au fost agresaţi în acest an.

454 afișări
Imaginea articolului Un pădurar din Mureş, agresat şi sechestrat de hoţii de lemne

Un pădurar din Mureş, agresat şi sechestrat de persoane care tăiau ilegal copaci

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Romsilva, Ioan N., pădurar la Ocolul Silvic Reghin din cadrul Direcţiei Silvice Mureş, a fost agresat şi sechestrat de un grup de persoane surprinse în timp ce tăiau ilegal arbori din cantonul silvic 3 Cozma de pe raza localităţii Tonciu, judeţul Mureş.

”Aflat în patrulare într-o pădure de stat administrată de Regia Naţională a Padurilor – Romsilva, pădurarul Ioan N. a observat un grup de mai multe persoane, cu două atelaje, care tăiaseră ilegal 15 arbori din fondul forestier de stat. Prima căruţă a părăsit locul, pădurarul încercând să imobilizeze a doua căruţă şi să identifice suspecţii. În acel moment, acesta a fost lovit din spate cu un obiect metalic, în zona capului, provocându-i-se leziuni. Ulterior, Ioan N. a fost lovit de mai multe persoane cu obiecte contondente, provocându-i alte leziuni la nivelul braţelor, piciorului, trunchiului şi în zona feţei. Angajatul Romsilva a fost imobilizat timp de 20 de minute de către grupul de suspecţi, impiedicându-l să folosească telefonul mobil pentru a solicita ajutor”, se arată în comunicat.

Pădurarul a fost internat cu multiple leziuni la Spitalul Municipiului Reghin, iar poliţiştii din Mureş au început cercetările în acest caz.

De la începutul acestui an, alţi 31 de angajaţi ai Romsilva au fost agresaţi de către hoţii de lemne sau de braconieri. Dintre acestia, 12 au necesitat îngrijiri medicale, unul fiind împuşcat, iar într-un alt caz, pădurarul fiind deposedat prin forţă de arma de serviciu.

Conform aceleiaşi surse, agresiunile asupra personalului silvic din cadrul Romsilva s-au înmulţit în acest an cu 50%.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici