Traficul feroviar pe Valea Oltului a fost reluat după ce TIR-ul căzut pe calea ferată a fost scos

Traficul feroviar pe Valea Oltului a fost reluat, duminică la prânz, după mai bine de 15 ore, după ce TIR-ul căzut peste calea ferată, în zona Câineni, a fost ridicat şi scos de pe terasament, iar lucrătorii de la CFR Infrastructură au înlocuit şinele avariate.

151 afișări
Imaginea articolului Traficul feroviar pe Valea Oltului a fost reluat după ce TIR-ul căzut pe calea ferată a fost scos

Traficul feroviar pe Valea Oltului a fost reluat după ce TIR-ul căzut pe calea ferată a fost scos (Imagine: Ciprian Sterian/Arhiva Mediafax Foto)

"După ce a fost descărcat, TIR-ul a fost ridicat de macara şi scos de pe terasament, iar lucrătorii CFR au efectuat lucrările de reparaţii la terasament şi şinele de cale ferată, astfel încât în acest moment circulaţia feroviară a fost reluată", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, subcomisarul Emil Muşulete.

Traficul feroviar pe Valea Oltului a fost blocat, sâmbătă seară, după ce un TIR cu numere bulgăreşti s-a ciocnit cu un autoturism, pe DN 7, în localitatea vâlceană Câineni, iar în urma impactului autovehiculul de mare tonaj a ajuns pe terasament, în zonă şoseaua fiind foarte aproape de liniile ferate.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Vâlcea, accidentul s-a petrecut pe DN 7 Râmnicu Vâlcea - Sibiu, în dreptul localităţii vâlcene Câineni, la kilometrul 234, într-o zonă în care şoseaua este chiar lângă calea ferată, după ce şoferul unui autoturism BMW a pierdut controlul volanului într-o curbă periculoasă din cauza vitezei mari şi a carosabilului umed, iar maşina a intrat pe contrasens, unde s-a izbit de un TIR cu numere de Bulgaria, care circula regulamentar.

În urma impactului, TIR-ul a ajuns pe liniile de cale ferată, blocând astfel circulaţia feroviară în zonă. La faţa locului, a ajuns o macara, însă încercarea de ridicare a TIR-ului de pe şine a eşuat din cauza greutăţii maşinii şi a încărcăturii, aceasta fiind plină cu piese metalice. După ce au descărcat autovehiculul de mare tonaj, acesta a fost îndepărtat de pe şine, iar circulaţia feroviară a fost reluată.

Şoferul autoturismului BMW a suferit un traumatism cranio-cerebral şi a fost transferat în comă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici