Vicepreşedinte BNS: 5.500 de mineri ar putea intra şomaj tehnic până în 2013

Vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS) Ioan Pisc a declarat, luni, după discuţiile cu ministrul Muncii, că aproximativ 5.500 de mineri, din cei 19.000 de la SNLO şi de la complexurile energetice Rovinari, Turceni şi Craiova, ar putea intra în şomaj tehnic în următorii doi ani.

55 afișări
Imaginea articolului Vicepreşedinte BNS: 5.500 de mineri ar putea intra şomaj tehnic până în 2013

Vicepreşedinte BNS: 5.500 de mineri ar putea intra şomaj tehnic până în 2013 (Imagine: Adi Piclisan/Mediafax Foto)

Sindicaliştii au propus la discuţiile cu ministrul Muncii, Ioan Botiş, ca în cadrul programului de restructurare a minelor să se recurgă la intrarea în şomaj tehnic a unui număr de mineri, timp de 24 de luni, în următorii doi ani.

Ioan Pisc a explicat că în acest fel ar fi reduse costurile, iar oamenii ar rămâne în continuare la dispoziţia complexurilor energetice, pentru cazurile în care acestea îşi măresc activitatea.

Potrivit propunerilor făcute de sindicalişti, minerii care vor îndeplini condiţiile de pensionare în 2013 vor beneficia de şomaj tehnic până atunci şi vor primi plăţi compensatorii, iar cei care nu sunt în situaţia de a putea fi pensionaţi vor primi şomaj tehnic şi diferenţa de plăţi compensatorii.

Vicepreşedintele BNS a precizat că ministrul Muncii a agreat ideea trimiterii oamenilor în şomaj tehnic, dar a nu a fost de acord cu asigurarea a 75 la sută din salariu şi a sporului de vechime, aşa cum prevede şomajul tehnic, timp de doi ani, întrucât perioada ar fi prea mare şi ar putea crea un precedent.

Pisc a mai spus că trimiterea oamenilor în şomaj tehnic ar trebui să înceapă de la 1 martie, dar acest lucru depinde şi de cât de repede se finalizează discuţiile cu Ministerul Muncii pentru a stabili condiţiile şi criteriile după care oamenii vor fi trimişi în şomaj tehnic.

Liderul Ligii Sindicatelor Minerilor din Valea Jiului (LSMVJ), Zoltan Lacataş, a declarat, la finalul discuţiilor de la Ministerul Muncii, că ministrul Ioan Botiş a vorbit şi despre programe de reconversie profesională, însă sindicaliştii au atras atenţia că acestea sunt ineficiente în lipsa unor programe care să vizeze crearea de locuri muncă.

Lacataş a precizat că pentru minerii trimişi în şomaj tehnic sau disponibilizaţi ar putea fi găsite locuri de muncă alternative în haldele de steril (pentru ecologizarea zonei) sau în construcţii hidroenergetice.

În cadrul întâlnirii de luni s-a mai stabilit formarea unei comisii din reprezentanţi ai Ministerului Muncii şi ai sindicatelor care să analizeze toate posibilităţile luate în calcul, o decizie finală în acest sens putând fi luată vineri, când a fost stabilită o nouă întâlnire.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici