Voiculescu: Nu am fost informator al Securităţii

Liderul PC Dan Voiculescu a primit cu surprindere decizia Curţii de Apel potrivit căreia ar fi fost colaborator al fostei Securităţi, arătând că nu a făcut poliţie politică şi nu a fost informator al Securităţii, iar "adevărul va fi restabilit" de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

107 afișări
Imaginea articolului Voiculescu: Nu am fost informator al Securităţii

Voiculescu: Nu am fost informator al Securităţii (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)

"Dan Voiculescu a primit cu surprindere decizia Curţii de Apel de astăzi (vineri - n.r.). Împotriva acestei decizii pledează argumente morale şi juridice solide. Dan Voiculescu se arată convins că, în ciuda momentului extrem de dificil pe care îl traversează instituţiile din România, aflate sub presiunea unui grup politic cu dirijor unic, decizia Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie va fi diferită, restabilind adevărul în graniţele sale fireşti", se arată într-un comunicat al PC remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX.

Dan Voiculescu asigură opinia publică că nu a făcut poliţie politică şi nu a fost informator al Securităţii, limitându-se doar la respectarea normelor care reglementau activitatea în comerţul exterior până în anul 1989.

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a constatat, vineri, că fostul lider PC, Dan Voiculescu, a avut calitatea de colaborator al fostei Securităţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici