Vremea rămâne rece, iar până vineri nu sunt aşteptate ninsori abundente

Vremea va rămâne rece în următoarele zile în întreaga ţară, temperaturile scăzute urmând să fie înregistrate mai ales noaptea, însă precipitaţiile abundente nu vor apărea "cel puţin până vineri", conform datelor obţinute, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

97 afișări
Imaginea articolului Vremea rămâne rece, iar până vineri nu sunt aşteptate ninsori abundente

Vremea rămâne rece, iar până vineri nu sunt aşteptate ninsori abundente (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Directorul instituţiei, Ion Sandu, a precizat că prognoza certă de luni nu poate acoperi o perioadă mai mare de cinci zile. Astfel, potrivit datelor ANM, vremea ar urma să rămână rece în majoritatea zonelor ţării, însă precipitaţii "însemnate" nu vor apărea până vineri seară.

"Este prematur să spunem de pe-acum care va fi cantitatea de precipitaţii care ar urma să cadă vineri, o să vedem în zilele următoare şi vom anunţa în timp util", a spus Sandu.

Acesta a mai spus că, până vineri, când sunt semne de apariţie a unor precipitaţii, vremea va rămâne rece, însă nu vor mai cădea cantităţi importante de zăpadă.

"Dacă apar informaţii noi le vom comunica, iar în momentul în care vom putea stabili cantităţile de precipitaţii aşteptate, dacă ele vor depăşi pragul prevăzut în norme, vom da şi avertizări. În prezent nu este cazul", a conchis Sandu.

Vezi cum va fi vremea în oraşul tău, pe Apropo.ro!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici