- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Protestatarii de la Ministerul Educaţiei au cerut autorizaţie pentru reluarea protestului vineri - FOTO
Aproximativ 40 de persoane - cadre didactice şi reprezentanţi ai studenţilor - au mai rămas în faţa Ministerului Educaţiei, pentru protestul spontan declanşat joi seară, liderii sindicali spunând că au cerut autorizaţie pentru a relua protestele vineri, la ora 11.00.
Protestatarii de la Ministerul Educaţiei au cerut autorizaţie pentru reluarea protestului vineri (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)
Reprezentanţii Federaţiei Educaţiei Naţionale au declarat, pentru MEDIAFAX, că au cerut autorizaţie pentru reluarea protestului, vineri, la ora 11.00. Potrivit acestora, liderii protestatarilor au fost amendaţi pentru acţiunea organizată joi seară.
În faţa sediului Ministerului Educaţiei au venit, în jurul orei 21.00 câteva zeci de persoane, majoritatea lideri de sindicat ai cadrelor didactice, care au spus că au declanşat protest spontan şi că nu vor pleca până când ministrul Daniel Funeriu nu va demisiona.
ULTIMELE ȘTIRI
-
O avocată în vârstă de 60 de ani a intrat în istorie. Alejandra Rodríguez a fost încoronată Miss Univers Buenos Aires
-
ByteDance nu se lasă. Proprietarul TikTok anunţă că nu va vinde aplicaţia pentru a evita interdicţia în SUA
-
Blinken s-a întâlnit la Beijing cu ministrul chinez de Externe. Factorii "negativi" se acumulează în relaţiile dintre SUA şi China, afirmă Wang Yi
-
Spania va trimite rachete Patriot Ucrainei, însă Grecia exclude furnizarea de sisteme de apărare antiaeriană către Kiev
Funeriu nu a venit însă să discute cu oamenii adunaţi în faţa instituţiei, în ciuda apelurilor adresate de aceştia. Lor li s-au alăturat câţiva reprezentanţi ai studenţilor.
Mihaela Gună, preşedintele Asociaţiei Părinţilor, şi-a exprimat solidaritatea cu acţiunea cadrelor didactice.
Preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale Alma Mater, Anton Hadăr, a adresat un apel către ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, să vină să discute cu protestatarii.
Preşedintele executiv al Federaţiei "Spiru Haret", Marius Nistor, a spus că apteaptă o reacţie din partea colegilor.
"Sunteţi nemulţumiţi? Vă este teamă de pierderea locurilor de muncă? Aţi fost lezaţi de declaraţiile făcute de premier, ministrul Educaţiei? Veniţi aici", a fost apelul lui Marius Nistor.
Acesta a subliniat că singura soluţie este ca "acest ministru" să-şi dea demisia.
Profesorii din Bucureşti au declanşat protest spontan, joi seară. Decizia a fost luată în urma întâlnirii liderilor federaţiilor sindicale din învăţământ.
Liviu Pop, secretarul general al FSLI a declarat că nu ştie ce se va întâmpla vineri în şcoli, dacă profesorii vor opri sau nu activitatea.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO