Ziua Mondială a Refugiatului - 20 iunie, marcată prin campania "Poveştile refugiaţilor"

Agenţia ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi Inspectoratul General pentru Imigrări marchează, vineri, 20 iunie, Ziua Mondială a Refugiatului, celebrând curajul şi rezistenţa a milioane de persoane forţate să-şi abandoneze casele din cauza războaielor şi abuzurilor asupra drepturilor omului.

414 afișări
Imaginea articolului Ziua Mondială a Refugiatului - 20 iunie, marcată prin campania "Poveştile refugiaţilor"

Ziua Mondială a Refugiatului - 20 iunie, marcată prin campania "Poveştile refugiaţilor"

Un număr record de persoane dezrădăcinate a fost înregistrat pe parcursul ultimului an, se arată într-un comunicat al UNHCR, apreciindu-se că în spatele statisticilor se află însă milioane de femei, bărbaţi, copii, mame şi taţi care au pierdut tot ce aveau şi speră fie să-şi reclădească viaţa într-o ţară nouă fie să se întoarcă acasă.

În acest an, Ziua Mondială a Refugiatului este celebrată în România şi în lume prin derularea campaniei UNHCR "Poveştile refugiaţilor", poveşti ale suferinţei, curajului şi speranţei, evocate de jurnalişti, Ambasadori ai Bunăvoinţei, lucrători umanitari şi refugiaţii înşişi. Fiecare poveste merită citită pe http://stories.unhcr.org/ro/, iar publicul este invitat să susţină cauza familiilor forţate să se refugieze, făcând cunoscută povestea lor.

De asemenea, pentru a marca Ziua Mondială a Refugiatului, în România, Inspectoratul General pentru Imigrări organizează o serie de activităţi menite să promoveze cunoaşterea şi respectarea diversităţii culturale, etnice, lingvistice, sociale, precum şi a valorilor democratice, manifestări la care vor participa persoane refugiate aflate pe teritoriul ţării.

Astfel, în cele şase Centre de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil din Timişoara, Galaţi, Rădăuţi, Şomcuta Mare, Giurgiu şi Bucureşti, administrate de Inspectoratul General pentru Imigrări, se vor organiza următoarele evenimente: competiţii sportive între echipe compuse din refugiaţi şi personalul centrelor de cazare; expoziţie de fotografie şi pictură tematică privind aspecte din viaţa persoanelor refugiate din ţara de origine, realizate de refugiaţi; excursii şi drumeţii cu multiple valenţe de cunoaştere şi informare, ce prilejuiesc familiarizarea cu valorile, tradiţiile şi obiceiurile româneşti; participarea refugiaţilor la diverse activităţi sprijinite de către organizaţiile neguvernamentale.

În fiecare an, pe 20 iunie se sărbătoreşte Ziua Mondială a Refugiatului. Aceasta a început să fie oficiată odată cu adoptarea de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a Rezoluţiei 55/76, din 4 decembrie 2000. În complexitatea fenomenului migraţiei există o distincţie clară între migrant şi refugiat. Migrantul alege să plece din ţara de origine, temporar sau definitiv, din motive de ordin economic, familial, social sau cultural, iar refugiatul este forţat să-şi părăsească ţara natală, de cele mai multe ori, din cauza unor stări conflictuale. De altfel, în cazul refugiaţilor statele au obligaţia să le ofere protecţie împotriva returnării în ţara de origine, acces efectiv şi neîngrădit la procedura de azil, precum şi o serie de forme de asistenţă (materială, medicală, socială). Garantarea acestor drepturi derivă din Convenţia de la Geneva din 1951 şi Protocolul de la New York din 1967, instrumente internaţionale pe care România le-a ratificat în anul 1991. După această dată, ţara noastră a început construirea treptată a unui sistem naţional de azil, în concordanţă cu obligaţiile asumate la nivelul comunităţii internaţionale.î

Conform datelor statistice, din anul 1991 până în prezent, în România un număr de 24.137 persoane au depus cereri pentru acordarea unei forme de protecţie, cei mai mulţi fiind din state precum Irak, Somalia, Afganistan, Bangladesh, Pakistan şi Siria. Dintre aceştia un număr de 4.343 au obţinut o formă de protecţie internaţională. Din ianuarie 2013 şi până în prezent, cele mai multe solicitări de azil au fost depuse de către cetăţenii sirieni – 1.279, dintre care 1.056 au obţinut o formă de protecţie.

Materiale video (spot 30 sec) cu mesaj de susţinere a Zilei Mondiale a Refugiatului din partea celebrităţilor disponibile pe: http://stories.unhcr.org/ro/

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici