Adrian Szabo, noul antrenor al echipei FC Braşov

Tehnicianul Adrian Szabo a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Braşov, după ce croatul Vjekoslav Lokica a decis să pună capăt colaborării cu gruparea ardeleană, a anunţat, marţi, pagina de Facebook a "stegarilor".

161 afișări
Imaginea articolului Adrian Szabo, noul antrenor al echipei FC Braşov

Adrian Szabo, noul antrenor al echipei FC Braşov (Imagine: Dan Tautan/Mediafax Foto)

Szabo, aflat la al patrulea mandat la FC Braşov, a condus marţi după-amiază antrenamentul formaţiei ardelene.

Conform sursei citate, în zilele următoare executivul clubului va rezilia, de comun acord, contractul cu fostul antrenor Vjekoslav Lokica.

Adrian Szabo s-a aflat pe banca tehnică a Braşovului în turul actualei ediţii de campionat, după care în pauza de iarnă a fost înlocuit de Lokica.

În acest moment, FC Braşov ocupă locul 12 în clasament, cu 28 de puncte acumulate, şi se luptă pentru evitarea retrogradării.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici