Alexa: Să nu ne umflăm înaintea meciului cu Dinamo, ca să nu ne dezumflăm la ora jocului

Mijlocaşul echipei FC Timişoara, Dan Alexa, a declarat, miercuri, că formaţia sa trebuie să nu se «umfle» înaintea meciului cu Dinamo, pentru a nu se «dezumfla» în ziua jocului.

8 afișări
Imaginea articolului Alexa: Să nu ne umflăm înaintea meciului cu Dinamo, ca să nu ne dezumflăm la ora jocului

Alexa: Să nu ne umflăm înaintea meciului cu Dinamo, ca să nu ne dezumflăm la ora jocului (Imagine: Liviu Chirică/Mediafax Foto)

"Trebuie să fim, la ora meciului cu Dinamo, într-o formă fizică şi psihică foarte bună. E un meci important şi, dacă vom câştiga, vom avea de câştigat din toate punctele de vedere. Important e să nu ne «umflăm» şi la ora meciului să fim «dezumflaţi». Trebuie să fim conştienţi de valoarea lor şi să fim inteligenţi ca să obţinem victoria atât de mult dorită. Sincer, aş fi cel mai fericit om dacă am bate pe Dinamo", a declarat Alexa.

La rândul său, fundaşul Srdjan Luchin a spus că victoria echipei sale asupra formaţiei Dinamo în ediţia trecută a Cupei României, scor 4-1, arată că timişorenii au capacitatea de a câştiga şi în campionat asupra aceluiaşi adversar.

"Cred că suntem blestemaţi, ceva se întâmplă, nu putem să învingem Dinamo. Au trecut atâţia ani în care tot promitem că batem Dinamo şi tot amânăm de la un an la altul. Am câştigat în Cupă, ceea ce e un semn că putem învinge", a declarat Srdjan Luchin.

Mciul FC Timişoara - Dinamo va avea loc luni, 23 noiembrie, de la ora 18.00, în cadrul etapei a XIV-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici