Anchetă în Australia după suspiciuni de deturnare de fonduri cu privire la candidatura pentru Cupa Mondială de fotbal din 2022

Poliţia australiană a anunţat, joi, că a deschis o anchetă cu privire la o posibilă deturnare de fonduri legată de candidatura Australiei pentru organizarea Cupei Mondiale de fotbal din 2022, informează Le Figaro.

46 afișări
Imaginea articolului Anchetă în Australia după suspiciuni de deturnare de fonduri cu privire la candidatura pentru Cupa Mondială de fotbal din 2022

Anchetă în Australia după suspiciuni de deturnare de fonduri cu privire la candidatura pentru Cupa Mondială de fotbal din 2022 (Imagine: mediafax Foto/AFP)

Găzduirea Cupei Mondiale din 2022 a fost atribuită Qatarului, la 2 decembrie 2010, pe fondul unor acuzaţii de corupţie. Contracandidatele Qatarului au fost Australia, SUA, Japonia şi Coreea de Sud.

Australia, care a cheltuit 40 de milioane de dolari australieni (aproximativ 27,5 milioane de euro) pentru candidatura sa, a primit un singur vot.

Preşedintele federaţiei australiene, Frank Lowy, a afirmat, miercuri, că procesul de desemnare a ţării organizatoare nu a fost corect. De asemenea, el l-a acuzat pe Jack Warner, fost vicepreşedinte al FIFA şi al CONCACAF, că a deturnat o sumă importantă venită din Australia.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici